Efectele amânării certificatelor verzi: reducerea facturii la energie cu 5%

| 09 sep, 2013

Amânarea acordării unei cote de certificate verzi pentru producătorii de energie regenerabilă a dus la o reducere cu 5% a facturii pentru populaţie, însă nu toţi furnizorii au transmis mai departe reducerea costurilor, potrivit Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

"Estimările noastre sunt pentru o reducere de 5%, plus 1,3% din scăderea preţului reglementat, deci un total de 6,3-7%. Deja au fost amânate certificatele, dar fiecare furnizor are contracte diferite şi politici diferite. Trebuie cel puţin trei luni pentru a vedea exact efectele", a declarat, pentru Adevărul, Niculae Havrileţ, preşedintele instituţiei.

Transelectrica a emis în perioada ianuarie-august 2013 un număr de 6,72 milioane de certificate verzi, care, la un preţ mediu ponderat de 178,29 lei bucata, înseamnă 266 de milioane de euro, sume care sunt sau vor fi plătite de către fiecare consumator din ţara noastră, fie industrial, fie casnic.

Informaţiile au fost publicate de OPCOM, bursa de energie din România. Guvernul a amânat de la 1 iulie câte un certificat verde pentru energia produsă din surse eoliene şi microhidro, şi câte două pentru sectorul fotovoltaic. Pentru ultimele două recuperarea se va face începând cu 2017, în vreme ce pentru eolian începe din 2018. Astfel, pentru un MWh de energie eoliană se acordă un certificat, pentru aceeaşi cantitate din surse microhidro – două certificate, iar pentru energia solară – patru certificate.

Un efect surprinzător al amânării este faptul că preţul certificatelor verzi a scăzut în perioada iunie-august, potrivit datelor OPCOM, deşi jucătorii din piaţă se aşteptau la o evoluţie contrară. Astfel, dacă în perioada martie-mai preţul mediu ponderat pe certificat verde a fost de 180,22 lei, pentru perioada iunie-august a fost de 178,29 lei. În schimb, un parcurs invers a fost observat la preţul energiei electrice tranzacţionate pe aceeaşi bursă OPCOM. Dacă în primăvară Hidroelectrica nu reuşea să vândă energie cu 160 de lei/MWh, acum preţul pentru contractele bilaterale este în jur de 180 de lei/MWh.

Partea proastă este că această creştere a preţurilor pe bursa energiei se va reflecta în viitor în factură, având în vedere faptul că în procesul de liberalizare a pieţei se vor achiziţiona cantităţi de electricitate de pe OPCOM pentru consumatorii casnici. Partea bună este că, la aceste preţuri, Complexul Energetic Oltenia începe să vândă cantităţi tot mai mari de electricitate. Ieri, la ora 17.00, energia produsă din cărbune aconta 37% din producţie, în vreme ce sctorul eolian producea doar 5%, potrivit datelor Transelectrica, transportatorul naţional de electricitate.

România are cea mai generoasă schemă de sprijin pentru energia regenerabilă, cu 10 miliarde de euro acordate pentru stimularea investiţiilor. Marii consumatori industriali, precum Alro şi ArcelorMittal, au criticat vehement sistemul de sprijinire a energiei verzi din cauza costurilor adăugate. Potrivit Alro, costurile cu certificatele reprezintă 16,5% din costurile cu tona de aluminiu, respectiv 300 de dolari. Alro cere să nu se mai acorde certificate verzi imediat ce se atinge cota de 24% asumată de România pentru anul 2020 în faţa Uniunii Europene. Acum, România îndeplineşte 97% din ţintă. Dincolo, ArcelorMittal dă vina pe certificate şi pe liberalizarea preţului la gaze pentru faptul că societatea este pe pierderi.

România oferă subvenţii de peste două ori mai mari pentru producerea de electricitate în sectorul eolian comparativ cu media europeană şi de peste şase ori mai mari în sectorul fotovoltaic. Astfel, nivelul sprijinului oferit investitorilor în energia verde din România este cel mai ridicat din Europa, cu un procent de 224% pentru eolian, comparativ cu o medie europeană de 100%. Pentru energia solară, nivelul este de 657%.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ