Amenajări surpriză de 1 Mai oferite de primarul Cristian Piedone locuitorilor sectorului 4

| 01 mai, 2013

Primarul Cristian Popescu Piedone şi Premierul României, Victor Ponta, au mers în vizită la oamenii din Centrul Sfântul Luca”, Sectorul 4. După ce au discutat cu aceştia, edilul sectorului 4 şi premierul au oferit daruri simbolice, ce au constat  în alimente tradiţionale pentru masa Pascală, cozonaci, pască şi ouă roşii, apoi au plantat în curtea centrului medical arbuşti ornamentali şi trandafiri.

Primarul Cristian Popescu Piedone a fost gazdă pentru Premierul României, care a decis să mai viziteze astăzi Orăşelul Copiilor şi Lumea Copiilor, pentru a celebra 1 Mai în mijlocul tuturor bucureştenilor care au ales să petreacă această zi în cele două parcuri ale Sectorului 4.

Acţiunea de ecologizare iniţiată în cadrul Centrului “Sfântul Luca” a continuat şi în Orăşel unde au plantat brăduţi şi castani.

După ce săptămâna trecută a testat personal, din postura de mecanic al “locomotivei”, modul în care funcţionează noul trenuleţ, astăzi edilul sectorului 4 l-a inaugurat în mod oficial, fiind totodată conductor şi ghid pentru oaspeţii săi, cât şi pentru toţi cei care au dorit să se relaxeze, într-un tur al Orăşelului.

Pe lângă aceasta, primarul Piedone a ţinut să ofere şi mai multe surprize locuitorilor sectorului 4, prima dintre acestea fiind inaugurarea, în debut de sezon estival, a singurei plaje ecologice, amenajată într-un parc bucureştean. Astfel, cei care nu vor putea să ajungă pe Litoral vor avea posibilitatea de a se relaxa într-un peisaj urban exotic, care trimite cu gândul către o plajă tropicală, deoarece în respectivul perimetru au fost relocaţi palmierii care înfrumuseţau până anul acesta intersecţia “Brâncoveanu”. În locul acestora, în perioada imediat următoare, în această zonă a sectorului 4 va fi realizată o fântână arteziană.

În cursul acestei seri, la orele 20.00, tot în incinta Orăşelului va mai fi inaugurat şi un teren de sport cu instalaţie nocturnă, iar surprizele nu se opresc aici, fiindcă primarul sectorului 4 a mobilizat întreaga echipă pentru ca, până pe 1 Iunie a.c., să poată finaliza şi alte amenajări spectaculoase, oferind astfel un dar de ziua lor tuturor copiilor.

Și tot în această seară, primarul Cristian Piedone va fi prezent la un eveniment sportiv care va avea loc în incinta celui mai mare centru comercial al Sectorului 4.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ