Amendă de 1 miliard de lei vechi pentru firma care a poluat Dunărea cu produse petroliere
Firma de prelucrare a metalelor "Forsev", din Drobeta Turnu Severin, a fost amendată de Garda de Mediu Mehedinţi cu 100.000 lei, după ce în fluviu, prin canalizarea platformei industriale, s-au scurs produse petroliere în Dunăre, poluarea persistând din 29 decembrie 2013.
Pata de produse petroliere pe fluviul Dunărea, în apropierea Portului Comercial din Drobeta Turnu Severin, a fost depistată în 29 decembrie 2013, transmite Mediafax.
Iniţial, reprezentanţii Sistemului de Gospodărire a Apelor Române Mehedinţi (SGA) au intervenit cu materiale biodegradabile, dar, pentru că nu s-a putut stopa poluarea, în 30 decembrie, pe fluviu, în zona canalului deversor, la aproximativ doi metri de mal, a fost construit un baraj de aproximativ 40 de metri, format din saci cu produse biodegradabile care să diminueze pericolul ca produsul poluator să se extindă pe fluviu.
Şeful Gărzii de Mediu, Cătălin Tutilescu, a declarat că, în urma măsurilor luate, situaţia se află sub control, nici flora şi nici fauna nu au fost afectate.
"Nu putem să vorbim de un dezastru ecoloic, situaţia a fost şi este de la bun început sub control", a declarat pentru România TV Magda Dincă, purtătorul de cuvânt al Apelor Române Mehedinţi.
Directorul SGA Mehedinţi, Cristian Mură, a adăugat la rândul său, că pe lângă amenda dată de Garda de Mediu, şi SGA Mehedinţi a aplicat o amendă de 35.000 lei firmei respective, aceasta urmând să suporte şi cheltuielile de intervenţie pentru limitarea efectelor poluării, până joi fiind consumate peste 800 de kilograme de material biodegradabil.
Specialiştii susţin că, cel mai probabil, poluarea provine de la rezervoare nedezafectate la timp şi care se află pe platforma respectivă.
În 24 decembrie 2013, o altă poluare cu produse petroliere s-a înregistrat pe fluviul Dunărea, în zona Portului Comercial din Drobeta Turnu Severin, în urma anchetei desfăşurate de comisarii Gărzii de Mediu societatea Cargil, care are un depozit de cereale în apropierea poltului, fiind amendată cu suma de 100.000 lei.