Americanii dau o lovitură dură Guvernului. Exxon anunță că vrea să plece
Gigantul american ExxonMobil a transmis guvernului că vrea să renunțe la proiectul din Marea Neagră.
Reprezentanții companiei americane ExxonMobil au transmis vineri premierului Viorica Dăncilă și șefului Agenției pentru Resurse Minerale (ANRM) că vor să dea acces altor companii la datele din proiectul de exploatare a gazelor din Marea Neagră în vederea unei vânzări a licenței, au declarat pentru G4Media.ro surse guvernamentale și din industria petrolieră.
Până la ora publicării articolului, reprezentanții guvernului nu au oferit detalii despre întâlnire, iar reprezentanții ExxonMobil au transmis că nu comentează aceste informații.
Anunțul a fost făcut vineri într-o ședință la Guvern de Richard Tasker, country-managerul local al ExxonMobil, potrivit surselor citate.
Primele companii interesate de o eventuală preluare a licenței ExxonMobil ar fi OMV și fondul de investiții Carlyle, care are deja o investiție în Marea Neagră prin intermediul companiei Black Sea Oil & Gas.
ExxonMobil are o licență pentru gazele din perimetrul de mare adâncime Neptun Deep din Marea Neagră, alături de OMV Petrom. ExxonMobil a investit deja în lucrările de explorare din România circa 700 de milioane de dolari.
Eventuala plecare a companiei americane din România vine pe fondul șicanelor din ultimii doi ani și jumătate din partea guvernului și a majorității PSD-ALDE.
În primul rând, legea offshore, care stabilește regimul fiscal și pe cel al avizelor necesare începerii proiectului, a fost modificată în ultimul moment de Liviu Dragnea, fostul șef al PSD, astfel încât a impus o serie de prevederi fiscale considerate nefavorabile. Ulterior, OUG 114 din decembrie 2018 a adus noi schimbări radicale pe piața petrolului și gazelor.
Presiunile Ungariei pe investiția Exxon din Marea Neagră
În luna mai, ministrul ungar de Externe Péter Szijjártó a declarat miercuri că dacă firma americană ExxonMobil nu ia până în luna septembrie decizia de a investi în producția gazelor din Marea Neagră, Budapesta va fi nevoită să încheie un nou contract pe termen lung cu Rusia pentru aprovizionarea cu gaze, transmite agenția MTI.
Declarația lui Szijjártó a venit pe fondul amânării pe termen nedefinit de către ExxonMobil a unei decizii, amânare cauzată de desele schimbări de legislație din România. Compania americană a anunțat public că are nevoie de stabilitate fiscală pentru a aproba investiția inițăială cifrată la câteva miliarde de dolari.
"Exxon Mobil poate schimba furnizarea de energie în Europa. Cu toate acestea, compania americană ar trebui să ia decizia finală privind investiţia. Dacă nu va face acest lucru până în septembrie, atunci voi fi nevoit să închei un alt acord pe termen lung cu Rusia", a declarat Szijjártó.
Viktor Orban i-a cerut lui Trump să se implice
Premierul ungar Viktor Orban a declarat pe 27 mai că l-a rugat pe şeful statului american Donald Trump să ajute la demararea producţiei de gaze naturale din apele teritoriale româneşti ale Mării Negre, care va fi realizată cu participarea companiei Exxon din SUA, aceasta fiind singura alternativă practică la gazul rusesc.
„Diversificarea este plauzibilă în cazul în care cooperarea dintre SUA şi România are loc rapid. I-am cerut preşedintelui să ajute ca aceasta să se materializeze”, a declarat Orban, la postul public de radio.