ANA: România, sub media consumului de droguri la nivel european
România s-a clasat, în 2015, sub media consumului de droguri la nivel european, potrivit Rapoartelor întocmite de Comisia Internaţională de Control al Substanţelor Narcotice, informează un comunicat transmis, vineri, de Agenţia Naţională Antidrog (ANA).
"Ţara noastră a continuat să adopte măsuri de contracarare a răspândirii noilor substanţe psihoactive, adăugând 30 de noi elemente în categoria substanţelor controlate naţional. Au fost adoptate noi măsuri legislative în măsură să consolideze regimul controlului drogurilor, în scopul protejării sănătăţii publice", a precizat ANA.
Conform rapoartelor citate, autorităţile guvernamentale din România au luat măsuri pentru a îmbunătăţi accesul persoanelor dependente de droguri la programe medicale şi sociale.
Alte state europene care au înregistrat consumuri de droguri mai mici decât media europeană, dar mai mari decât România, au fost: Islanda, Republică Cehă, Olanda, Letonia, Norvegia, Estonia, Germania, Suedia, Danemarca, Polonia, Albania şi Grecia.
Valori mai mici decât în România s-au înregistrat în Marea Britanie, Bulgaria, Republica Moldova, Federaţia Rusă, Belarus, Ucraina şi Cipru.