ANAF a strâns în primul trimestru cu 6% mai mulţi bani decât anul trecut

| 21 apr, 20:53

Veniturile bugetare colectate în primul trimestru din 2016 sunt cu 6% mai mari decât anul trecut.

În trimestrul I, Agenția Naționalã de Administrare Fiscalã (ANAF) a colectat 49,78 miliarde de lei la bugetul general consolidat al statului, ceea ce asigurã un plus de 7% fațã de programul prevãzut de legile bugetare anuale.

Față de aceeași perioadã a anului trecut, veniturile bugetare colectate în T1 2016 sunt cu 6% (2,73 miliarde de lei) mai mari.

Mai precis, s-a colectat TVA în valoare de 14,30 miliarde de lei, cu 10% mai mult decât programul prevăzut. În timp ce în contextul rambursãrilor de peste 3,4 miliarde de lei, încasarea TVA a fost cu doar 1,7% (cca 245 milioane lei) mai micã decât în perioada similarã a anului trecut, când cota TVA aplicatã operațiunilor comerciale interne și importurilor era cu 4p.p. mai mare.

Datorită creșterii cu 838,52 milioane lei a viramentelor operatorilor economici, colectarea impozitului pe profit a înregistrat o creștere cu 26% – 3,94 miliarde de lei în 2016, fațã de 3,12 miliarde de lei în aceeași perioadă a anului trecut, asigurându-se astfel cu 19% mai mult decât programul stabilit.

În ceea ce privește impozitul pe venit, s-au încasat 6,6 miliarde de lei, cu 216,3 milioane mai mult decât în 2015.

În domeniul accizelor, inclusiv taxa pe viciu, fațã de încasãrile din perioada analizatã a anului precedent, accizele colectate au fost cu 8% mai mari, respectiv 6,22 miliarde de lei.

Astfel, la bugetul de stat s-au încasat 35,05 miliarde de lei, cu 7% mai mult comparativ cu aceeaşi perioadã din 2015, și s-a asigurat cu 12% mai mult decât programul prevăzut.

La bugetul Fondului naţional unic pentru asigurãri de sãnãtate s-au colectat 5,35 miliarde de lei, în creștere cu 4% fațã de perioada similarã a anului 2015, însã cu 2% mai puțin decât programul stabilit. În acest buget sunt incluse contribuþia datoratã pentru medicamentele finanţate din bugetul Fondul naþional unic de asigurări de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii (taxa clawback).

Încasãrile de 8,91 miliarde de lei la bugetul sociale de stat au înregistrat o creștere cu 1% față de trimestrul I 2015, însă cu 7% mai puțin decât programul prevăzut. Unul dintre factorii care au influențat negativ aceastã situație îl reprezintã creșterea volumului vărsămintelor la fondul privat de pensii (Pilonul II), determinatã de creșterea cotei de contribuție la 5,1%.

Bugetul asigurãrilor sociale pentru șomaj a fost asigurat conform programului prevãzut de legile bugetare anuale și s-au colectat 456,3 milioane de lei, cu 14% mai mult decât în perioada similarã a anului 2015, potrivit Capital.ro.

 

Tag-uri: ANAF, buget 2016, fisc
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ