ANAF a suspendat pe termen nedefinit restricţiile privind bunurile care pot fi aduse din afara UE

| 22 noi, 2013

ANAF a suspendat pe termen nedefinit aplicarea noilor restricţii privind cantităţile de tutun, alcool şi alimente care pot fi aduse în bagaje personale din afara UE, după ce prevederile introduse la 15 noiembrie şi amânate iniţial pentru 1 decembrie au determinat aglomeraţie în vămi.

"Întrucât soluţionarea aspectelor legate de implementarea Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) privind aplicarea de instrucţiuni speciale pentru unele categorii de bunuri introduse de către călători pe teritoriul României, în bagajele personale, necesită o perioadă mai lungă de timp, reintrarea în vigoare se va face la o dată care va fi comunicată ulterior", arată ANAF, într-un comunicat.

Până la aplicarea acestui ordin, controlul vamal al bagajelor călătorilor va continua să fie realizat pe baza analizei de risc.

ANAF a anunţat săptămâna trecută că suspendă ordinul până la 1 decembrie.

Agenţia a introdus la jumătatea lunii noiembrie noi restricţii privind bunurile care pot fi introduse în ţară în bagajele personale din afara UE, acestea ducând la o perioadă mai mare de aşteptare la controlul vamal, întrucât presupun completarea unei declaraţii.

Astfel, o persoană va putea introduce în ţară, din afara UE, ţigări, alcool sau alimente o singură dată pe săptămână, în anumite limite cantitative - cel mult două pachete de ţigări, un litru de alcool, un litru de ulei, un kilogram de zahăr şi 15 kilograme de făină.

La frontierele externe ale comunităţii europene (Serbia, Ucraina şi Republica Moldova) se vor aplica instrucţiuni speciale de control vamal asupra mai multor bunuri introduse de către călători pe teritoriul României, pe lista de 22 de produse aflându-se produse din tutun, băuturi alcoolice, carburant, flori şi plante de ornament, ulei de floarea soarelui, zahăr rafinat, făină, tărâţe, fructe şi legume proaspete.

Călătorii trebuie să declare în scris bunurile conţinute în bagajele personale la intrarea în ţară prin completarea unei declaraţii.

Potrivit autorităţilor vamale, măsurile restrictive au fost elaborate de Direcţia Generală a Vămilor şi aprobate de preşedintele ANAF ca urmare a constatărilor făcute cu privire la mărfurile introduse în ţară de călători, în luna septembrie, care prin valorificarea lor pe piaţa neagră conduc la evaziune fiscală şi, indirect, la afectarea producţiei interne de astfel de mărfuri.

În Vama de la Porţile de Fier I autorităţile vamale au monitorizat aproximativ 1.300 de persoane care până la intrarea în vigoare a ordinului restrictiv au tranzitat zilnic vama, chiar şi de două-trei ori într-o zi şi au adus în ţară câte două pachete de ţigări şi un litru de alcool de persoană, atât cât permitea legea.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ