Antena 3, somată de ANAF să părăsească sediul

| 15 feb, 17:37

Emisia Antena 3 este amenințată, a anunțat Alessandra Stoicescu, luni, la emisiunea 100 de minute. ”ANAF și-a trimis agenții să ne scoată din sediu”, a spus Stoicescu.

”Dispuneți o decizie, sa plătim chirie sau dați-ne un termen rezonabil în care să ne mutăm”, a solicitat diretorul Antena 3, Mihai Gâdea.

”Inspectorii ANAF ne-au spus că avem 5 zile să părăsim aceste clădiri”, a mai spus Mihai Gâdea.

”Niște trupe ANAF au ajuns simultan la mai multe sedii ale Antenei. (...) Juriștii noștri au încercat să poarte un dialog cu ANAF. Impresia mea a fost și este că avem de-a face cu o executare silită. S-ar putea să fie o formă pusă la cale de închiere a acestui post de televiziune”, a atras atenția Mihai Gâdea.

„Am încercat în toate lunile astea să găsim o manieră de dialog și de rezolvare a situației Am încercat și am reușit să avem un comport impecabil în legătură cu autoritățile. Am încercat să găsim o înțelegere rezonabilă, suntem de acord să plătim chirie, nu am căutat niciun favor. Vom emite de acum încolo așa cum vom putea, vom emite din stradă, vom apela la lista lungă de oameni care au spus că ne sprijină, care s-au oferit să ne găzduiască la ei acasă să emitem", a mai spus Gâdea.

 

Tag-uri: ANAF, Antene
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
15 feb, 17:50
gheorghe
franciza alternativa
Partener firma internationala caut colaboratorii pentru a deveni parteneri intr-o afacere de succes cu castiguri garantate din prima luna, castigurile sunt nelimitate in functie de acitivitatea desfasurata. Cerinte:
- putere de convingere si o buna capacitate de negociere;
- spirit de initiativa, orientat spre rezultate si atingerea obiectivelor propuse;
- dorinta de a obtine castiguri peste medie;
- capacitate de planificare si organizare;
- cunostinte minime operare PC (word, navigare internet);
- gandire pozitiva;
- bune abilitati de comunicare si interrelationare;
- nu este necesara experienta.
Detalii la adresa : [email protected]

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ