ANALIZĂ. Care sunt pașii pe care îi va urma Comisia parlamentară Roșia Montană

| 24 sep, 2013

Ştim că Parlamentul nu are cea mai mare cotă de încredere publică, dimpotrivă, dar scuză asta un permanent „bypass” instituţional al legislativului nostru? Noi credem că nu. Parlamentul are o misiune foarte dificilă cu proiectul de lege privind exploatarea de la Roşia Montană, dar acest lucru ţine de jocul democratic şi, oricât de contestată ar fi comisia specială, aceasta trebuie să meargă înainte şi să dea o soluţie, favorabilă sau nu.

Problema este că proiectul a intrat în Parlament pe un fond de tensiune, dublată de o neînţelegere în coaliţia de guvernământ, pe care Crin Antonescu a iniţiat-o chiar în ziua când Parlamentul a fost sesizat de către Guvern cu proiectul de lege cu pricina. Dacă aceste două coordonate nu erau atinse în momentul începerii dezbaterii parlamentare, astăzi lucrurile erau mult mai clare. Totuşi, avem obligaţia să facem lucrurile mai limpezi în ceea ce priveşte dezbaterea parlamentară, pentru că alternativa este să cădem într-un dialog al surzilor între susţinătorii proiectului şi contestatarii acestuia, or, comisia parlamentară specială are un cu totul alt scop.

Mesajele anti-sistem care circulă în „Piaţa publică” sunt gălăgioase şi sub nici o formă constructive şi ar fi păcat ca opinia publică să se coaguleze, fără dialog, în jurul unui protest unilateral.

 

Care este scopul Comisiei comune speciale din Parlamentul României

Aşa cum am mai spus, comisia a fost contestată încă de la început, fără să se înţeleagă care este scopul său. Indiferent de pregătirea profesională a parlamentarilor care compun această comisie, ea trebuie să emită un raport asupra unui proiect de lege al Guvernului. Responsabilitatea parlamentarilor se manifestă exclusiv la nivel politic. Explicaţiile tehnice de mediu, economice, din domeniul extractiv sau geologic vor fi date de experţi recunoscuţi în domeniu. Explicaţiile sunt publice şi cei interesaţi pot aprofunda foarte mult ceea ce se declară în cadrul comisiei speciale. Exact aici este cheia în care trebuie interpretat rolul comisiei comune speciale, informaţiile care se pun pe masa parlamentarilor sunt publice şi au menirea să dezvolte dezbaterea, nu să o îngroape, cum spun cei mai mulţi alarmiști.

Parlamentul este cel mai reprezentativ for democratic din România. Fie că ne place, fie că nu, asumarea răspunderii pentru un proiect de o asemenea amploare cu maxime implicaţii sociale ar echivala cu crearea unei disensiuni poate ireconciliabile. Dezbaterea parlamentară va şlefui subiectul şi va emite la finalul său o decizie şi decizia poate să fie ori negativă, ori pozitivă.

 

Care este procedura?

Procedura parlamentară este simplă. Odată formată comisia comună specială, respectând algoritmul politic al Parlamentului, aceasta este sesizată de Birourile Permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului cu proiectul de lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană, lucru care deja s-a întâmplat. Comisia comuna hotărăşte care este procedura de dezbatere, cine sunt cei invitaţi şi cât timp se alocă dezbaterilor în cadrul comisiei. De asemenea, comisia hotărăşte, cu majoritatea voturilor parlamentarilor prezenţi, care sunt documentele pe care le analizează în suportul proiectului de lege, pe lângă documentele pe care deja le au la dispoziţie. Foarte important este faptul că nimeni nu are dreptul să refuze să prezinte documente la solicitarea comisiei şi nimeni nu are dreptul să refuze prezenţa în cadrul comisiei atunci când este invitat.

În urma dezbaterilor, care sunt publice, pentru că orice şedinţă din cadrul Parlamentului este publică dacă preşedintele de şedinţă nu hotărăşte altfel, comisia va elabora un raport în care se vor specifica punctele de vedere exprimate. Raportul va spune în esenţă dacă proiectul de lege se propune a fi adoptat sau respins de către Parlament, cu argumentele pentru fiecare opţiune. Indiferent de raportul comisiei, cel care va decide asupra proiectului de lege despre care am tot vorbit este Parlamentul în ansamblul său, într-o şedinţă de plen. Termenul limită pentru emiterea raportului de către comisia specială este 20 octombrie a.c. Dacă acest termen este insuficient, atunci el poate fi prelungit.

Dezbaterea parlamentară este singura care poată să aducă laolaltă toate opiniile şi să decidă reprezentativ asupra oportunităţii, formei şi efectelor proiectului de lege.

 

Proiectul de lege nu este egal cu proiectul de exploatare

Şansele ca acest proiect să iasă din parlament sunt mari. Important este cum iese. Proiectul poate să iasă adoptat şi să devină lege sau poate să iasă respins definitiv, caz în care lucrurile rămân aşa cum sunt şi astăzi. Este important să realizăm faptul că proiectul de lege, în eventualitatea în care este respins nu implică neapărat şi respingerea proiectului de exploatare. Prin urmare trebuie să vedem diferenţa între ceea ce face Parlamentul şi ceea ce face Guvernul. Decizia Parlamentului este suverană, adoptarea legii va obliga Guvernul să acţioneze într-un sens sau altul, dar respingerea proiectului nu va obliga legal Guvernul la vreo acţiune, putem vorbi totuşi de o obligaţie morală.

Deputaţii şi senatorii din comisia comună specială sunt în măsură să dea un raport tranşant asupra proiectului de lege, dar să nu uităm că dacă legea este adoptată ea poate fi contestată la Curtea Constituţională a României, care poate dispune reluarea procedurii parlamentare.

Concluziile sunt destul de simple. Proiectul poate ieşi din Parlament, dar nu se ştie când. Cu cât mai mult de lungeşte dezbaterea, cu atât mai mult problema iese din atenţia publică. Dacă în comisie şi în Parlament se ia decizia ca lucrurile să fie tranşate rapid, atunci acest lucru se poate petrece până la sfârşitul sesiunii parlamentare. Ceea ce este important este să profităm de timpul în care proiectul se află în Parlament pentru a fi exprimate opiniile tuturor facţiunilor implicate, într-un cadru instituţional. O dezbatere nu are cum să strice atâta timp cât nu este dusă în derizoriu de mulţi care nu pricep sau nu vor să priceapă care este scopul acestei comisii.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ