ANALIZĂ FARDAQ: Prețul lemnului de foc a crescut, în România, cu circa 250%, în perioada 2011-2017

| 07 dec, 09:18

Prețul lemnului de foc a crescut, în ultimii șase ani, cu circa 250%, de la 120 lei/mc, în 2011, la 300 lei/mc, în 2017, dar există maxime de până la 600 de lei/mc, în sudul țării, potrivit datelor incluse în ediția actualizată a Raportului privind starea pădurilor și industriei lemnului, prezentat miercuri de Fordaq România.

Documentul elaborat și asumat de Fordaq România relevă, totodată, că, în același interval de comparație, variațiile prețurilor cherestelei pe piețele internaționale au fost de plus/minus 10%.

În România, pentru masa lemnoasă, prețul mediu a pornit, în 2011, de la valoarea de 71 lei/mc, și a continuat în 2012 cu 85 lei/mc, apoi cu 115 lei/mc în 2014, un an mai târziu cu 155 lei/mc, în 2016 la 173,78 lei/mc, iar în 2017 la 181,29 lei/mc.

În viziunea realizatorilor raportului menționat, industria lemnului din România a ajuns să plătească cel mai mare preț pe resursa de lemn din Europa, respectiv la fag, buștean de gater, prețuri de 85-90 euro/mc.

Comparativ, pe același segment de lemn, dar și pe rășinoase, în alte țări europene tarifele practicate sunt următoarele: în Serbia — preț de 45 euro/mc, în Slovacia și Polonia (60-65 euro/mc), în Franța (65 euro/mc) și în Germania (80 euro/mc).

Conform Inventarului Forestier Național (IFN), la ora actuală, în România, suprafața forestieră este de 6,9 milioane de hectare, iar volumul de lemn pe picior se ridică la 2,2 miliarde de metri cubi.

Datele Romsilva arată că, în România, 3,5 milioane de gospodării se încălzesc, în prezent, cu lemn de foc. Romsilva administrează, la ora actuală, 3,14 milioane de hectare păduri de stat, echivalentul a aproximativ 47% din totalul fondului forestier național.

Proprietari și administratori de păduri din toată țara, producători de mobilă, organizații de mediu și asociații ale forestierilor și-au dat întâlnire, miercuri, la București, la Forumul Pădurilor, Industriei Lemnului și Economiei Verzi.

Potrivit organizatorilor, Fordaq România — Comunitatea Forestierilor, în parteneriat cu Consiliul Pădurilor și Dezvoltării Rurale, scopul evenimentului este de a analiza starea actuală a sectorului forestier din România, dar mai ales de a găsi soluții care să salveze o întreagă industrie, aflată în pragul falimentului.

Tag-uri: Fardaq, lemn, lemn de foc
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ