ANALIZĂ: Locuinţele construite în prezent sunt mult mai mici decât cele din anii ’80

| 28 sep, 13:40

Dezvoltatorii au redus suprafaţa medie a apartamentelor cu două camere pe care le construiesc până la 49-50 de metri pătraţi, acestea fiind cu 5% mai mici decât apartamentele confort 1 construite în anii 1980, pentru a obţine un preţ de vânzare cât mai atractiv, arată o analiză realizată de o companie imobiliară.

Potrivit companiei RealTime, cea mai mare pondere a locuinţelor dintr-un proiect rezidenţial nou o ocupă apartamentele cu două camere, astfel că aproape 60% din noile ansambluri au în structură acest tip de locuinţe. În Bucureşti, ponderea este mai mare, ajungând la 63%.

'Motivele reale pentru decizia de a construi mai multe apartamente de două camere este una strict legată de aspectul financiar. Limitarea pe care o impune cota de TVA de 5% la un preţ maxim de 380.000 lei şi puterea de cumpărare scăzută în anii de criză de după 2008 au impus pieţei să găsească soluţii low-cost pentru dezmorţirea procesului de vânzare a locuinţelor deja construite şi a celor ce urmează să fie construite', a declarat Cristina Roşca, managing partner RealTime. 

Acest proces a dus la situaţia în care preţurile apartamentelor de două camere nou construite să fie mai mici decât ale apartamentele construite înainte de 1989 în zone similare. Mai mult, accentul pe calitate şi amplasament a fost înlocuit de soluţii ingenioase pentru a construi cât mai ieftin, dar şi mai departe de mijloacele de transport, parcuri, şcoli şi grădiniţe, uneori chiar şi de oraş. 

'Calitatea locuirii a avut şi ea de suferit, deoarece am asistat la reducerea suprafeţelor utile, chiar sub limita legală acceptând şi neinspirata distribuţie a funcţiilor care oferă apartamente cu bucătării fără geam exterior. Suprafaţa medie utilă, fără balcon, a unui apartament într-un ansamblu nou în Bucureşti este de 49-50 metri pătraţi, mai mică cu 5% comparativ cu cea a apartamentelor confort 1 din anii 1980, a căror suprafaţă medie utilă este de 52-53 metri pătraţi', a mai spus Cristina Roşca. 

Potrivit analizei, dezvoltatorii trec de la o extremă la alta când vine vorba de suprafaţa apartamentelor construite pe piaţa locală. 'Înainte de criză aceştia construiau locuinţe foarte mari mizând pe dorinţa românilor de a locui într-un spaţiu mai larg decât erau obişnuiţi de regimul comunist, dar şi pe apetitul băncilor de a finanţa achiziţii de locuinţe', potrivit analizei RealTime. 

Cei mai mulţi cumpărători de apartamente de două camere în blocuri noi sunt tineri, fără copii, cu venituri medii de 3.000-6.000 de lei pe familie şi care accesează programul 'Prima Casă'. 

Pentru cei cu vârsta de peste 30 de ani, apartamentul de două camere este de tranzit. Nevoia reală pentru următorii ani va fi pentru apartamente cu număr de camere mai mare, pentru familii tinere, cu mai mult de doi membri. Nevoia de confort se traduce şi prin intimitate, prin nevoia membrilor de a locui în camera proprie de la o anumită vârstă. 

'Mărirea cotei maxime a preţului pentru TVA 5% la 450.000 lei va încuraja construcţia de locuinţe cu trei camere în următorii ani. Ne aşteptăm ca ponderea acestora în noile proiecte rezidenţiale de masă să depăşească 50% din numărul total de unităţi construite, astfel reuşind să tindă spre un echilibru între structura cererii şi structura ofertei rezidenţiale; din analizele noastre, solicitările pentru apartamente cu 3 şi 4 camere depăşesc 50% din totalul cererii. Însă mulţi fac un compromis, alegând un apartament cu două camere, urmând ca într-un orizont mediu de timp să schimbe apartamentul de două camere cu o locuinţă cu mai mult de trei camere', a adăugat Cristina Roşca.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ