ANALIZA: Preţurile medii ale apartamentelor la nivel naţional sar de pragul de 1.000 euro/mp
Preţurile apartamentelor scoase la vânzare la nivel naţional (noi şi vechi) au consemnat în februarie un salt de 4,5% comparativ cu ianuarie, ajungând astfel să depăşească pragul psihologic de 1.000 de euro pe metru pătrat util, sub care s-au situat începând din mai 2012, se arată într-o analiză realizată de un portal imobiliar.
Preţul mediu cerut de vânzători se situează în prezent la 1.015 euro/mp, faţă de 971 euro/mp la finele lunii trecute. Valoarea actuală este cu 9,8% mai mare decât cea consemnată în perioada similară a anului trecut, adică 924 euro/mp, conform analizei realizată de Imobiliare.ro. În toate marile oraşe au avut loc creşteri de preţ, iar Bucureştiul conduce în clasamentul scumpirilor din ultima lună.
În Capitală, pretenţiile vânzătorilor s-au majorat cu 3,3% în ultimele 29 de zile (de la 1.054 la 1.089 euro/mp) şi cu 5,3% în ultimele 12 luni (de la 1.034 euro/mp). Apartamentele vechi s-au scumpit cu 1,5%, de la 1.029 la 1.044 euro/mp. Pe de altă parte, pe segmentul locuinţelor nou-construite a avut loc o creştere de 4,9%. Acestea costă acum 1.123 euro/mp, faţă de 1.071 euro/mp la finele lui ianuarie.
În Braşov, preţurile au crescut cu 3,2% în februarie, de la 884 la 912 euro/mp, cu 7,8% mai mult decât în perioada similară a anului trecut (846 euro/mp). Apartamentele vechi s-au apreciat cu 1,6%, de la 882 la 896 euro/mp. Locuinţele noi au consemnat însă un avans semnificativ, de 8,3%, de la 893 la 967 euro/mp.
În Cluj-Napoca, preţul mediu solicitat de vânzători a crescut cu 3% în ultima lună, de la o medie de 1.152 euro/mp, la 1.186 euro/mp. Valoarea actuală este cu 15,4% mai mare decât cea consemnată la finele lui februarie 2015 (respectiv 1.028 euro/mp). Apartamentele vechi s-au apreciat cu 2,6% (de la 1.174 la 1.204 euro/mp), iar cele noi cu 3,2% (de la 1.125 la 1.161 euro/mp).
În Timişoara, preţurile apartamentelor au consemnat un avans de 1,9% în februarie, conform Imobiliare.ro, de la 952 la 970 euro/mp. Tendinţa ascendentă din ultima lună a fost susţinută în principal de segmentul locuinţelor vechi, care s-au scumpit cu 2,2%, de la 951 la 972 euro/mp. Suma medie solicitată pentru apartamentele noi a ajuns la 960 euro/mp în creştere cu 0,4% faţă de 956 euro/mp în ianuarie).
În Constanţa, locuinţele s-au scumpit cu 1,6% în ultimele 29 de zile (de la 915 la 930 euro/mp) şi cu 5,1% în ultimele 12 luni (de la 885 euro/mp). Apartamentele din blocurile vechi costă acum cu 1,6% mai mult decât la sfârşitul lui ianuarie, respectiv 927 euro/mp (faţă de 912 euro/mp). O creştere de 1,7% a fost înregistrată de apartamentele noi, care au ajuns la un nivel de 940 euro/mp (de la 924 euro/mp).
În Iaşi, preţurile au consemnat un avans de 1,3%, de la 877 la 888 euro/mp. Preţul mediu solicitat în prezent este cu 5,3% mai ridicat decât cel valabil în perioada similară a lui 2015 (respectiv 843 euro/mp). Un apartament vechi poate fi achiziţionat, în medie, cu 854 euro/mp (cu circa 0,5% mai mult decât luna trecută, când ajungea la 850 euro/mp), în timp ce unul nou ar costa circa 918 euro/mp (în creştere cu 1,5%, de la 904 euro/mp în ianuarie).