Andreea Marin, la un pas de moarte
”Aveţi un litru de sânge în abdomen. În maximum jumătate de oră trebuie să fiţi pe masa de operaţie, dacă nu... muriţi, domnişoară”, asta i-a spus medicul Andreei Marin. Vedeta a fost la un pas să îşi piardă viaţa, după ce medicii i-au descoperit, în abdomen, un litru de sânge, scrie ele.ro.
Două cicatrici, fiecare de câte 15 centimentri, sunt şi acum semnele care-i amintesc Andreei Marin faptul că şi-ar fi putut pierde viaţa, dacă medicii nu ar fi salvat-o la timp. Relatările vedetei tv, despre cele două sarcini extrauterine, cu cei doi foşti soţi ai săi, Cristian Gheorghiţă şi Ştefan Bănică junior, despre care însăşi Zâna a vorbit în cartea sa, ”Preţuieşte viaţa” au fost de-a dreptul uluitoare.
”«Aveţi un litru de sânge în abdomen. Socotiţi dumneavoastră dacă e grav sau ba. În maximum o jumătate de oră trebuie să fiţi pe masa de operaţie». Daca nu… muriţi, domnişoară. (…) M-am trezit pe un pat de spital”, povestea Andreea Marin despre primul astfel de moment de cumpănă. Istoria avea să se repete câţiva ani mai târziu.
„Chiar de ziua mea, eram pe masa de operaţie şi, pentru prima oară după foarte mulţi ani, simţeam frica. Verdictul medicului nu era nou, dar mai dureros ca niciodată: sarcină extrauterină. În minutele următoare, şansele mele de a fi mamă atârnau de hazard, ca la ruleta rusească, totul depindea de un singur amănunt: pe care parte s-a dezvoltat sarcina, cea sănătoasă sau cea ciuntită în urmă cu ani (…) O nouă tăietură de 15 centimetri s-a suprapus peste vechea cicatrice. Când am deschis ochii după operaţie, primele cuvinte pe care le-am auzit au fost: «Ţi-am spus că o să fie bine». Medicul mi-a confirmat: «Eşti norocoasă»”.