Andreea Paul: Numărul directivelor europene netranspuse în legislaţia naţională aproape s-a dublat

| 23 aug, 16:32

Deputatul liberal Andreea Paul atrage atenţia că 44 de directive europene sunt restante la transpunerea în legislaţia naţională, adică un număr aproape dublu faţă de începutul anului, adăugând că România riscă plata unor "sume mari" în contul acestor întârzieri.

"La începutul acestui an atrăgeam atenţia asupra faptului că 23 de directive ale UE au termenele depăşite pentru transpunerea în legislaţia naţională şi că ele trebuie însoţite de analize de impact reale, dezbateri publice consistente şi informări prealabile ale cetăţenilor pentru a se conforma la noile prevederi. La peste o jumătate de an, numărul directivelor care au termenele depăşite aproape s-a dublat. Astăzi, 44 de directive sunt restante, conform răspunsului primit de la MAE la întrebarea parlamentară trimisă în data de 8 august", precizează Andreea Paul, într-un comunicat remis marţi AGERPRES. 

Potrivit deputatului liberal, dintre acestea, "opt directive au termenele depăşite fără acţiune sancţionatorie declanşată de către CE, alte 29 sunt în etapa punerii în întârziere şi şapte directive sunt în etapa avizului motivat". 

"Până la finalul anului 2016 sunt în curs de transpunere 24 de directive - o prioritate a ultimei sesiuni parlamentare a acestui mandat -, iar pentru alte 48 de directive trebuie adoptate acte naţionale de transpunere în următorii trei ani - o prioritate pentru viitorul Parlament. (...) România riscă să plătească sume mari pentru netranspunerea la timp. Aşadar, este necesară adoptarea unei atitudini pro-active din partea partidelor politice, a Guvernului şi a Parlamentului, iar sesiunea parlamentară din toamnă trebuie să înceapă cu o planificare legislativă astfel încât să nu rămână proiecte legislative restante pentru următoarea legislatură parlamentară", subliniază Andreea Paul.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ