ANDREI CHILIMAN răsuflă uşurat. Decizie luată de judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis ridicarea sechestrului extins asupra averii şi veniturilor edilului, păstrând un sechestru restrâs, pe 30% din suma precedentă şi pe o treile din drepturile salariale.
MINUTA:
Admite contestaţia formulată de inculpatul Chiliman Andrei Ioan împotriva ordonanţei privind luarea măsurii asigurătorii emisă la 22 iunie 2015 în dosarul nr.218/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti. Desfiinţează, în parte, ordonanţa contestată numai în ceea ce-l priveşte pe inculpatul Chiliman Andrei Ioan doar sub aspectul cuantumului sumei până la concurenţa căreia s-a dispus luarea măsurii asigurătorii în privinţa bunurilor acestuia şi a dispoziţiei de poprire a veniturilor nete lunare ce urmează a fi încasate în contul bancar cu titlu de drepturi salariale de către acelaşi inculpat. Modifică cuantumul sumei până la concurenţa căreia s-a dispus luarea măsurii asigurătorii constând în indisponibilizarea bunurilor inculpatului Chiliman Andrei Ioan, la suma de 11.634.446 lei (reprezentând procentul de 30% din sumele de 300.000 lei şi 38.481.488 lei). Dispune ca veniturile nete lunare ce vor fi încasate în contul bancar cu titlu de drepturi salariale de către inculpatul Chiliman Andrei Ioan, să fie poprite în cuantum de 1/3 (o treime), conform art.729 alin.1 lit.b Cod procedură civilă. Menţine celelalte dispoziţii ale ordonanţei contestate în ceea ce-l priveşte pe inculpatul Chiliman Andrei Ioan care nu contravin prezentei hotărâri. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 40 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă.
Procurorii DNA au pus sechestru asigurător până la concurența sumei de trei miliarde lei, echivalent a 670 de milioane euro, pe bunurile primarului sectorului 1, Andrei Chiliman, și ale celor trei apropiați ai săi implicați în dosar — Vlad Moisescu, Ioana Costescu și Ion Brad.
Sechestrul a fost pus pe bunurile mobile și imobile, acțiunile și părțile sociale deținute de cei patru, precum și asupra sumelor existente în conturile bancare ale acestora.
În ultima declarație de avere postată în 2014, Andrei Chiliman a menționat că deține terenuri în București, Predeal, Eforie Sud, comuna Vernești (Buzău) — 11 ha forestier, Snagov, comunele Căpreni (16 ha) și Ciorari (Gorj); iar soția sa are terenuri în București, Sinaia și Comuna Fălciu (Vaslui).
De asemenea, cei doi copii ai familiei Chiliman au în proprietate terenuri în București, Predeal și comuna Vernești (Buzău) — 14,5 ha arabil, 16,34 ha vie, 1,1 ha intravilan.
La capitolul clădiri, Chiliman are un apartament (400 mp) și o casă (847 mp) în București, soția sa — două case în București (663 mp și 1.897 mp), iar cei doi copii — o casă în București (1.200 mp), casă de vacanță în Brașov (267 mp), un apartament în București (210 mp), o casă la țară în județul Buzău (1.827 mp).
Citeste si: DECIZIE DEFINITIVĂ: Andrei Chiliman va fi cercetat în libertate
Familia Chiliman mai deține două mașini, bijuterii evaluate la 20.000 euro și obiecte de artă de 150.000 euro, iar în conturile bancare sumele totale de 180.000 lei, 87.000 euro, 67.000 USD și 10.000 franci elvețieni.
Andrei Chiliman a fost pus sub acuzare săptămâna trecută de procurorii DNA din Ploiești pentru constituire de grup infracțional organizat și complicitate la trafic de influență în formă continuată.
Potrivit DNA, începând cu anul 2004, după alegerile locale, la inițiativa lui Vlad Moisescu, a fost constituit un grup infracțional organizat, din care mai făceau parte Andrei Chiliman, Ioana Costescu și Ion Brad, care a avut drept scop comiterea unor fapte de corupție, care să genereze obținerea unor comisioane cuprinse între 10% și 15% din valoarea lucrărilor atribuite pe criterii clientelare unor firme.
Vlad Moisescu este cel care coordona grupul, solicita și încasa comisioanele și dispunea cu privire la modalitatea gestionarii acestora, Ioana Costescu și Ion Brad derulau activități de determinare a plății comisioanelor și de încasare a acestora, iar Andrei Chiliman garanta favorizarea societăților agreate în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor și, ulterior, pe parcursul derulării acestora.
Banii primiți de la reprezentanții societăților comerciale au fost împărțiți în următoarele procente: 30% Andrei Chiliman; 15% Vlad Moisescu; 15% Ioana Costescu; 15% Ion Brad, 10% PNL — filiala Sector 1.
DNA arată că diferența de 15% a fost folosită pentru diverse cheltuieli legate de remunerarea suplimentară a funcționarilor care au sprijinit, în diferite modalități, la derularea activităților ilicite.
Gruparea ar fi obținut astfel peste 8 milioane de euro de la SC Straco SRL, reprezentată de Traian Horpos și Alexandru Horpos, sumă ce reprezenta 10% din plățile efectuate de către Primăria sectorului 1 către firmă, în perioada 2007 — 2014, în baza contractelor încheiate cu instituția publică. De asemenea, grupul a obținut de la SC Romair Consulting SRL, reprezentată de Gheorghe Boeru, suma de 300.000 lei.
Acest dosar a fost constituit în urma investigațiilor derulate de DNA Ploiești într-un alt dosar, în care sunt cercetați Iulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta, parlamentarii Sebastian Ghiță și Vlad Cosma, președintele suspendat al CJ Prahova, Mircea Cosma, directorul SC Grossman, Ilie Drăgan, directorul Hidro Prahova, Adrian Semcu, și directorul SC Romair Consulting SRL, Gheorghe Boeru.