Angajații ANAF amenință că nu mai colectează bani la bugetul de stat

| 04 apr, 09:53

Angajații din ANAF cer și ei salarii mai mari. În caz că solicitările lor nu sunt luate în seamă, finanțiștii amenință că nu vor mai colecta venituri la bugetul de stat.

n timp ce guvernul cere o mai bună colectare în încercarea de a atinge creșterea economică promisă, angajații ANAF își cer drepturile. Dacă revendicările lor nu vor fi soluționate, vor părăsi sistemul bugetar, anunță Sindicatul Naţional Finanţe Publice.

Finanțiștii amenință că nu vor mai colecta venituri la bugetul de stat dacă vor fi ignorați în continuare de Guvern.

„Vom înceta să mai impulsionăm colectarea veniturilor la bugetul de stat, în condițiile în care nu ne sunt respectate drepturile prevăzute de lege!", amenință finanțiștii. Anunțul acestei forme de protest a fost făcut de către Sindicatul Național Finanțe Publice- SindFISC, afiliat CNS Cartel Alfa.

Finanțiștii solicită, între altele, deblocarea promovărilor pe post în cadrul sistemului instituțional al Ministerului Finanțelor Publice, prevederea în buget a sumelor necesare acordării tichetelor de vacanță, egalizarea salariilor de bază la nivelul maxim impus de lege și luarea în considerare a solicitărilor SindFISC cu privire la legea salarizării unitare, acordarea de sporuri specifice activităților specifice.

„Nu este posibil să ni se solicite mereu atragerea de venituri la buget, în condițiile în care, în cadrul Ministerului de Finanțe ne sunt încălcate drepturile! Pentru noi nu au fost prevăzuți niciodată bani în buget pentru acordarea de tichete de vacanță, la noi s-au blocat promovările, pentru noi nu se acordă niciun fel de sporuri la salariul de bază, la noi nu s-au egalizat salariile de bază la nivelul maxim impus de lege si hotărârea CCR. Odată cu propunerile făcute pentru Legea salarizării unitare în domeniul bugetar, se vorbește despre creșteri salariale pentru diferite categorii socio-profesionale cum ar fi: polițiști, medici, etc., dar nu și pentru finanțiști. Salariile medicilor vor fi cuprinse între 1.200 de euro şi 3.600 de euro. De asemenea, un inspector din Poliţie va ajunge la 5.000 de lei, iar un învățător va ajunge la 4.000 lei. Susținem faptul că medicii trebuie să fie bine plătiți, că cei care ne instruiesc copiii sau cei care asigură ordinea publică trebuie să aibă salarii decente. Nu putem fi de acord însă ca activitatea noastră să nu fie nici măcar finanțată, iar salariile noastre să rămână mult în urma salariilor altor colegi bugetari, pentru care noi cei din Finanțele Publice suntem direct răspunzători în alimentarea bugetului statului", precizează un comunicat al SindFISC, semnat de președintele Liviu Toader.

 

Tag-uri: ANAF
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ