Angajarea răspunderii pe regionalizare ar putea fi decizia corectă

Zilele acestea a început o nouă dezbatere în mass-media legată de asumarea răspunderii Guvernului pe proiectul de lege privind regionalizarea. Această discuție a pornit de la faptul că în plenul APCE premierul Victor Ponta a declarat că ar prefera ca Guvernul să nu își mai asume răspunderea pe un proiect de lege anul acesta, urmată de o declarație a vicepremierului Liviu Dragnea, cel responsabil de acest proiect, conform căruia în toamnă e posibilă folosirea acestei proceduri. Personal înțeleg și sunt de acord cu această idee și voi încerca să vă explic în următoarele rânduri și de ce.

În primul rând, regionalizarea este un proiect care trebuie finalizat anul acesta, pentru ca de la 1 ianuarie 2014 România să fie pregătită pentru noul mecanism financiar multianual al Uniunii Europene, 2014-2020. Este dovedit faptul că autoritățile locale au o mai bună capacitate de absorbție decât cele centrale, iar pentru ca regiunile să fie eficiente în acest sens este imperios necesar ca ele să fie pregătite încă din prima zi a noului buget european.

În al doilea rând, regionalizarea nu este un proiect de sine stătător, ci este dependent de modificarea Constituției. Legea regionalizării poate intra în vigoare doar după ce se operează modificările constituționale necesare, și anume introducerea regiunilor ca unități-teritorial administrative. Acest lucru înseamnă că doar după ce va trece referendumul pentru modificarea Constituției va putea fi adoptată legea privind regionalizarea, altfel aceasta nu ar avea niciun sens. Conform declarațiilor guvernanților, referendumul pentru modificarea Constituției este programat undeva în luna octombrie, ceea ce înseamnă că legea înființării regiunilor ar avea doar două luni la dispoziție pentru a intra în vigoare. Acest termen este mult prea scurt pentru ca legea să fie adoptată prin proceduri parlamentare, asumarea răspunderii Guvernului fiind singura metodă suficient de rapidă astfel încât regiunile să fie în vigoare de la 1 ianuarie 2014. Tot aici ar trebui să luăm în calcul și eventualele tergiversări pe care cel mai probabil PD-L le va încerca, cum ar fi sesizarea Curții Constituționale pe această temă, procedură care de asemenea va necesita timp și va face ca legea să nu poată fi aplicată.

În al treilea rând, USL are o majoritate de 70% în Parlament, ceea ce face ca indiferent de procedura urmată, rezultatul final să fie același și anume forma finală a legii să fie cea agreată de USL, indiferent de amendamentele depuse de parlamentarii Opoziției. Singura diferență între asumarea răspunderii Guvernului și procedura ordinară este durata de timp necesară, asumarea necesitând mult mai puțin timp.

Așadar, având toate aceste argumente în considerare, asumarea răspunderii Guvernului pe legea regionalizării este o decizie pragmatică, dar totodată și necesară, dacă dorim ca România să nu repete în materia absorbției fondurilor europene dezastrul care a însemnat și înseamnă 2007-2013.