ECONOMICA.net: Angajaţii MIC.RO îşi vor primi toţi banii restanţi până în septembrie

| 12 iul, 2013

În luna iunie s-a plătit o parte din restanţele salariale ale foştilor angajaţi ai falimentarei MIC.RO. Până la sfârşitul lui august se va plăti tot, informează ECONOMICA.net.

Lichidatorul judiciar al MIC.RO, firma lui Dinu Patriciu aflată în faliment, a virat deja o mare parte din sumle ce reprezentau creanţe salariale ale foştilor angajaţi. Din cele 3,4 milioane de euro pe care le au de primit salariaţii, în cursul lunii iunie s-au virat 2,7 milioane de euro în cinci tranşe, a precizat Carmen Sanda , de la RVA Insolvency, responsabilă de contul MIC.RO.

„Avem banii pentru toată suma restantă, angajaţii îşi vor primi tot, până la ultimul ban. Termenul până la care vom termina de virat banii este sfârşitul lunii august”, a precizat Sanda

Sumele pe care foştii salariaţi le au de primit reprezintă garanţii oprite lunar din salariu, un salariu restant, banii pe concediul neefectuat şi tichetele de masă care nu au mai fost primite.

Virarea sumelor restante durează atât de mult pentru că mulţi dintre foştii salariaţi şi-au închis conturile în care primeau salariul sau şi-au luat gândul de la bani, nu mai stau la fosta adresă şi sunt dificil de localizat, a mai spus Sanda.

Banii pentru angajaţi provin de la Fondul de Garantare pentru Plata Creanţelor Salariale–două milioane de euro, şi din lichidizarea unor dintre activele fixe ale lanţului de magazine.

Lista angajaţilor care au primit până acum bani poate fi consultată aici.

În total, 4.800 de foşti angajaţi aşteaptă banii ce li se cuveneau şi nu i-au mai primit după intrarea MIC.RO în faliment în februarie 2012.

Proiectul lanţului de magazine de cartier MIC.RO a fost un eşec. Extinderea peste posibilităţi, împrumuturile în exces şi acumularea de datorii către furnizori au împins afacerea lui Patriciu către faliment. Datoriile totale acumulate de MIC.RO sunt de 140 de milioane de euro.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
12 iul, 2013
elena
mic.ro
apropo de chestia asta....
am primit si eu un pil in care mi se cerea sa erstitui niste bani la mic.ro
ca am primit lichidarea prea mare
e vb de acum 1 an si ceva....
cum vi se pare?
dupa aprox 1-2 ani sa primesti plic ca ai de dat vreo 300 de lei inapoi ca ti s-a calculat lichidarea gresit....:)

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ