ANI a pus tunurile pe conturile nedeclarate ale lui Sorin Roșca Stănescu

| 17 oct, 2013

Încă de la preluarea mandatului de senator, Sorin Roșca Stănescu și-a purtat propriul său război cu instituțiile statului, printre care ANI era o țintă predilectă. Coincidență sau nu, ANI i-a tăiat elanul critic analistului specializat în editorial politic moralizant.

ANI l-a acuzat pe senatorul Sorin Roșca Stănescu de fals în declarații în ce privește averea și de incompatibilitate. Agenţia Naţională de Integritate a precizat într-un comunicat de presă, că senatorul n-a declarat sume de bani aflate în străinătate pe numele copiilor săi minori.

În plus, acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate de la preluarea mandatului în Parlament, în 19 decembrie 2012, până în 16 aprilie 2013, întrucât a deţinut, simultan, calitatea de senator şi funcţia de administrator în cadrul SC Aero Marina Club SRL. ANI a mai sesizat şi Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, "având în vedere existenţa indiciilor temeinice privind posibila încălcare de către Sorin Roşca Stănescu a Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancționarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism".

La aflarea acestei vești, Crin Antonescu pesemne că a răsuflat ușurat că a avut inspirația și prezența de spirit să se descotorosească de buclucașul ghinionist. Nu numai că senatorul comenta mult, cu patos și orice, fără discernământ, punându-și superiorul politic în poziții ingrate în fața aliaților săi. Încă de la preluarea mandatului de senator, Sorin Roșca Stănescu și-a purtat propriul său război cu instituțiile statului, printre care ANI era o țintă predilectă. Coincidență sau nu, ANI i-a tăiat elanul critic analistului specializat în editorial politic moralizant.

Nu putem să nu remarcăm un model în atitudinea celui vizat. Cel care se știe cu musca pe căciulă atacă zor nevoie mare exact instituția cu pricina, sperând pesemne că în momentul în care se vor aduce precizări neplăcute la adresa asa, să se poată pretinde o victimă a mașinațiunilor politice.

Ceva adevăr se ascunde și în acest dans al fluturelui în jurul lămpii, în sensul în care cel care se știe vizat aproape că nu se poate desprinde din fascinația căreia îi va cădea până la urmă victimă, atrăgând atenția asupra sa. În cazul anchetei ANI care-l vizează pe senatorul liberal, putem concluziona, iată, că nu iese fum fără foc. De abia de acum încolo merită reluate spre lectură diatribele jurnalistului politician despre instituția cu pricina și, de ce nu, despre altele asemănătoare. Prin evoluția sa recentă, care l-a readus în centrul atenției publice, Sorin Roșca Stănescu și-a reașezat opera într-un context multa mai relevant.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
17 oct, 2013
Dinu
Ca si cum ANI asta are vreo urma de credibilitate. ANI este institutia in spatele careia butoneaza Monica Macovei, sa ne potolim totusi un pic din elanul asta credul, sunt mizerii politice la mijloc. Sa ne amintim de exemplu cazul Mircea Diaconu, ca sa iau doar unul dintre ele.
17 oct, 2013
Ferenczy Stefan
precizare
Parțial de acord. Totuși niște bani în niște conturi bancare nu se pot combate cu argumente politice. Detaliu pe care sper să-l afle în curând și alde Elena.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ