ANI a trimis 99 de avertismente în proceduri de achiziție publică prin sistemul PREVENT

| 22 iul, 19:05

Agenția Națională de Integritate a emis, în perioada 20 iunie 2017 – 30 iunie 2019, prin sistemul PREVENT, 99 avertismente de integritate pentru potențiale conflicte de interese în proceduri de achiziție publică în valoare totală de 1,13 miliarde lei, adică aproximativ 240,32 milioane euro.

Potențialele conflicte de interese semnalate de sistem se referă la proceduri de achiziție publică derulate de autorități contractante reprezentând consilii județene, primării, instituții publice de la nivel central și local, precum și companii/societăți comerciale la care statul este acționar majoritar.

Dintre acestea, în 97% din cazuri, conducătorii autorităților contractante au înlăturat cauzele care generau conflictele de interese, iar în două cazuri, ANI a declanșat din oficiu procedura de evaluare a conflictului de interese, întrucât aceste cauze nu au fost eliminate. Într-un singur caz pentru care s-a emis avertisment de integritate, Agenția Națională de Integritate va proceda la aplicarea art. 9 din Legea nr. 184/2016, în situațiile în care nu vor fi înlăturate cauzele conflictelor de interese.

În perioada de referință, sistemul PREVENT a analizat, cu scopul de a detecta potențiale conflicte de interese, 30.458 proceduri de achiziție publică.

Totodată, în 52 de situații, ANI a notificat Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) pentru posibile nereguli în procedurile de achiziție publică, rezultate în urma activității de analiză a PREVENT.

Dintre cele 30.458 de proceduri analizate, aproximativ 12% se referă la contracte finanțate din fonduri europene. Totodată, o treime dintre aceste proceduri conțin un număr total de 142.998 contracte subsecvente (loturi).

 

Tag-uri: ANI, avertismente
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ