ANI ia urma banilor din primăria lui Vanghelie: ce avere SUSPECTĂ a găsit
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat o diferenţă nejustificată de 1.195.747 de lei între averea dobândită şi veniturile realizate în perioada exercitării funcţiilor publice de către un fost consilier local, un medic veterinar, un director tehnic şi un inspector vamal.
Printre cei care nu au putut sa justifice diferentele intre averea dobândită şi veniturile realizate în perioada exercitării funcțiilor publice de către mai multe persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010 se numara un fost consilier local, un medic veterinar, un inspector vamal, dar si un director tehnic din primaria lui Marian Vanghelie, potrivit Agerpres.
Lista nominală a celor patru persoane evaluate în cazul cărora Agenția a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate:
- PĂULEȚ EUGEN, fost Consilier local în cadrul Consiliului Local Roman, Județul Neamț
Diferenţa nejustificată identificată în perioada iunie 2008 - decembrie 2009: 594.494 Lei (aprox. 151.472,70 Euro)
Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bacău în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către PĂULEȚ EUGEN în perioada exercitării funcției publice.
- GOGIOMAN TEODOR BOGDAN, medic veterinar cu atribuții de control în cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Olt
Diferenţa nejustificată identificată în perioada 2007 - 2009: 268.694 Lei (aprox. 71.843 Euro)
Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Craiova în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către GOGIOMAN TEODOR BOGDAN în perioada exercitării funcției publice.
- MIHĂILESCU RĂZVAN, director tehnic în cadrul Primăriei Sector 5 - Administrația Domeniului Public
Diferenţa nejustificată identificată în anul 2009: 153.962 Lei (aprox. 36.337,50 Euro)
Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel București în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către MIHĂILESCU RĂZVAN în perioada exercitării funcției publice.
- ANDREI KURILA, inspector vamal în cadrul Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara - Biroul Vamal Moravița
Diferenţa nejustificată identificată în anii 2008 și 2010: 178.597 Lei (aprox. 44.747 Euro)
Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Timișoara în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către ANDREI KURILA, împreună cu soția sa, în perioada exercitării funcției publice.
Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. PĂULEȚ EUGEN și MIHĂILESCU RAZVAN nu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.
Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.