ANM: Cod Galben de ceaţă şi burniţă în 10 judeţe şi Municipiul Bucureşti

Meteorologii au emis, duminică dimineaţă, o atenţionare Cod Galben de ceaţă şi vizibilitate redusă pentru 10 judeţe şi Municipiul Bucureşti, valabil până la ora 15:05.
Conform atenţionărilor postate pe site-ul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), până la ora 15,05, pe arii extinse în judeţele Buzău, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Ilfov inclusiv municipiul Bucureşti şi în jumătatea sudică a judeţelor Argeş, Dâmboviţa şi Prahova, inclusiv drumurile naţionale şi europene aferente şi autostrăzile A1, A2, A3, se va semnala ceaţă ce determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m şi izolat sub 50 m şi izolat burniţă.
De asemenea, până la ora 15,15, local în Dobrogea inclusiv autostrada A2, se va semnala ceaţă ce determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m şi izolat sub 50 m, iar izolat burniţă.
Avertizările de fenomene periculoase imediate /nowcasting/ se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, menţionează ANM.
Ştirile orei
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
