ANM: Cod Galben de ceaţă şi polei în 26 de judeţe, în următoarele ore
Administraţia Naţională de Meteorologie /ANM/ a emis marţi dimineaţă mai multe atenţionări Cod Galben de ceaţă, burniţă şi polei pentru 26 de judeţe, zona periferică a Bucureştiului şi autostrăzile A1, A2 şi A3, valabile în următoarele ore.
Conform atenţionărilor postate pe site-ul ANM, între orele 8,00 şi 14,00, pe arii extinse în judeţele Teleorman, Giurgiu, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov şi zona periferică a municipiului Bucureşti, iar local în judeţele Dâmboviţa şi Prahova, inclusiv drumurile naţionale şi europene aferente şi autostrăzile A1, A2 şi A3 se va semnala ceaţă ce determină scăderea vizibilităţii sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri. Fenomenul poate fi asociat şi cu burniţă.
Tot până la ora 14,00 este valabilă o atenţionare de ceaţă, vizibilitate redusă şi burniţă emisă pentru sudul judeţului Argeş, inclusiv drumurile naţionale şi europene aferente.
De asemenea, până la ora 11,00, se află sub Cod Galben de ceaţă şi vizibilitate redusă judeţele Mehedinţi, Gorj, Olt, Dolj, Vâlcea, inclusiv municipiile Dr. Tr. Severin, Tg. Jiu, Slatina, Caracal, Craiova, Drăgăşani. Până la ora 10,45, ceaţa se va semnala şi în zonele joase din judeţele Sibiu şi Covasna, inclusiv municipiul Sibiu, precum şi pe drumurile naţionale şi europene aferente. Ceaţa va determina scăderea vizibilităţii sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri şi poate fi asociată izolat cu depunere de chiciură (polei).
Potrivit ANM, între orele 7,30 - 10,30, în zonele joase din judeţele Harghita, Mureş şi Alba, inclusiv municipiile Miercurea-Ciuc, Alba Iulia, Târgu Mureş, precum şi drumurile naţionale şi europene aferente se va semnala ceaţă, vizibilitate redusă şi izolat depunere de chiciură (polei).
Până în ora 10,00, vor mai afectate de ceaţă şi vizibilitate redusă judeţele Iaşi, Vaslui, Galaţi, Bacău, Vrancea, inclusiv drumurile naţionale şi europene
şi zona de câmpie a judeţului Arad, inclusiv municipiul Arad şi nord-vestul judeţului Caras-Severin.
O altă atenţionare Cod Galben de ceaţă, care determină vizibilitate redusă sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri, este valabilă până la ora 9,00 pe arii relativ extinse din Dobrogea.