ANP, primele precizări după ce Gigi Becali a început să lucreze la Academia lui Hagi

| 29 apr, 2014

Penitenciarul Poarta Albă a încheiat, în 6 ianuarie, un contract cu SC Fotbal Club Viitorul, în baza căruia 23 de deţinuţi prestează muncă necalificată, respectiv întreţinerea clădirilor şi a terenurilor de sport, a precizat marţi, Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Precizarea a fost făcută de Administraţia Naţională a Penitenciarelor după ce presa a scris că Gigi Becali a ieşit, luni, din Penitenciarul Poarta Albă, pentru a lucra la Academia de Fotbal "Gheorghe Hagi", din Constanţa.

ANP a arătat marţi, într-un comunicat de presă, că Administraţia Penitenciarului Poarta Albă a încheiat un contract de prestări servicii cu SC Fotbal Club Viitorul SA la data de 6 ianuarie 2014, iar în baza acestuia prestează muncă necalificată 23 de deţinuţi.

"Obiectul contractului prevede ca penitenciarul să asigure un efectiv de persoane condamnate la pedepse privative de libertate, în vederea prestării de muncă necalificată în domeniul întreţinerii de clădiri, la interior şi exterior, precum şi în spaţiile terenurilor sportive. La acest moment, cu respectarea prevederilor legale în vigoare şi corespunzător obiectului contractului, sunt selecţionaţi şi prestează muncă necalificată 23 de deţinuţi", potrivit ANP.

Surse din ANP declarau luni, pentru MEDIAFAX, că începând de luni, Gigi Becali şi alţi 22 de deţinuţi prestează muncă necalificată, la Academia de Fotbal "Gheorghe Hagi", dar cu pază permanentă.

Cei 23 de deţinuţi sunt duşi dimineaţa la muncă, unde rămân sub supravegherea permanentă a angajaţilor de la Penitenciarul Poarta Albă, iar la finalul zilei de muncă sunt aduşi înapoi în unitatea de detenţie.

Surse din ANP au mai declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că Gigi Becali va putea ieşi o zi Penitenciarul Poarta Albă, în următoarea lună, după ce o comisie a închisorii a decis să îi acorde această permisiune. Becali a fost recompensat astfel pentru bună purtare, după ce a participat la activităţi şi a respectat regulamentul.

"Nu s-a stabilit, deocamdată, ziua în care el va ieşi din Penitenciarul Poarta Albă", au precizat sursele citate.

Potrivit Legii 275/2006, "persoanele private de libertate care au avut o conduită constant pozitivă pot fi recompensate cu permisiunea ieşirii din penitenciar pe o durată determinată".

Administraţia Naţională a Penitenciarelor arăta, în decembrie 2013, că Gigi Becali poate fi angajat, pe durata detenţiei, la o societate comercială, dacă sunt respectate procedurile, respectiv dacă el doreşte să muncească şi face o cerere în acest sens, iar firma anunţă penitenciarul că are nevoie de personal care îndeplineşte anumite criterii.

Oficiali din ANP precizau atunci că angajatorul trebuie să trimită către penitenciar o listă de criterii ce trebuie îndeplinite la angajare, precizând totodată numărul locurilor de muncă disponibile. Apoi, penitenciarul negociază un preţ cu societatea comercială, după care îi selectează din rândul deţinuţilor pe cei care doresc să se angajeze.

ANP a făcut aceste precizări după ce preşedintele Academiei "Gheorghe Hagi", Paul Peniu, a declarat agenţiei MEDIAFAX că gruparea patronată de fostul căpitan al naţionalei va solicita Penitenciarului Poarta Albă o persoană "cu bogate cunoştinţe de fotbal", sperând astfel să-l angajeze pe Gigi Becali, aflat în regim deschis de detenţie.

Viitorul Constanţa, echipa de Liga I patronată de Gheorghe Hagi, naşul lui Gigi Becali, a fost mutată în acest sezon la Voluntari şi îşi dispută meciurile de pe teren propriu pe Stadionul Concordia din Chiajna. La Constanţa a rămas academia de fotbal a fostului internaţional.

Gigi Becali are de executat o pedeapsă de trei ani şi jumătate de închisoare, după ce a fost condamnat, în 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării şi a primit ulterior un spor de şase luni, după alte două condamnări, în dosarul "Valiza" şi în cel al sechestrării celor care i-au furat maşina.

Becali a fost încarcerat la Penitenciarul Jilava până în 29 octombrie 2013, când a fost transferat la Penitenciarul Poarta Albă, după ce Administraţia Penitenciarelor a aprobat cererea acestuia. Finanţatorul FC Steaua execută pedeapsa în regim deschis.

El a depus, în timpul detenţiei, cereri de permisie sau de învoire pentru a participa la unele evenimente în familie, precum şi o solicitare de întrerupere a executării pedepsei pentru trei luni, toate fiindu-i însă respinse.

Şi cererea de întrerupere a pedepsei lui Becali pe motiv că acesta ar avea nevoie de o intervenţie chirurgicală la coloană a fost respinsă de instanţă.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ