ANPC: Sunt 32 de tipuri de măşti care nu au trecut testele europene privind calitatea
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Eduardt Cozminschi, afirmă că sunt 32 de tipuri de măşti care nu au trecut testele europene privind calitatea, precizând că orice SRL a început să facă măşti de protecţie, dar ele nu asigură niciun fel de protecţie.
"Măştile ar trebui să protejeze în proporţie de 95% contra prafului, bacteriilor sau a polenului. Cele neconforme nu o fac. Orice SRL a început să facă măşti de protecţie, dar ele nu asigură niciun fel de protecţie. Am găsit şi noi aceste tipuri de măşti. Sunt 32 de tipuri de măşti, cu valoare de sute de mii de lei. Sunt sute de mii de bucăţi. Nu numai că nu protejează, dar pot apărea şi efecte secundare, cum sunt alergiile”, a declarat la Digi 24 Eduardt Cozminschi.
El a explicat că în astfel de cazuri amenzile pentru un comerciant sunt de la 10.000 de lei în sus.
”Măştile neconforme au fost retrase de la comercializare temporar sau definitiv", a precizat Cozminschi.
Un vertisment în legătură cu măştile de protecţie a fost pistat pe Facebook şi de directorul general al ANPC Paul Anghel.
”ATENŢIE: Câteva modele de măşti aflate pe sistemul de alerta rapida RAPEX privind produsele periculoase. Capacitatea totală de filtrare a măştilor este insuficientă, iar măştile nu se adaptează corespunzător la faţă. În consecinţă, o cantitate excesivă de particule sau de microorganisme poate trece prin măşti, sporind riscul de infecţie în cazul în care nu este combinată cu măsuri de protecţie suplimentare. Nu respectă Regulamentul privind echipamentele individuale de protecţie”, a scris Anghel pe Facebook.
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x