ANPIS: Alocaţiile de stat pentru copii plătite în noiembrie au însumat peste 350 de milioane de lei

| 04 ian, 11:12

Alocaţiile de stat pentru copii plătite în noiembrie 2017 au totalizat 351,87 milioane de lei, suma medie fiind de 96,81 lei de beneficiar, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).

În noiembrie, 3,63 milioane de copii au beneficiat de acest ajutor social. Cei mai mulţi beneficiari erau înregistraţi în Bucureşti - 318.844 şi în judeţele Iaşi - 178.125, Suceava - 138.297, Bacău - 131.300 şi Constanţa - 129.020.

La finele lunii noiembrie, erau suspendaţi de la plată 142.094 beneficiari, cei mai mulţi din Bucureşti - 10.083, Iaşi - 7.614, Suceava - 7.237, Timiş- 5.904 şi Dolj - 5.754.

De asemenea, în perioada menţionată au fost efectuate alte plăţi (restanţe, reluări în plată, plăţi neachitate, corecţii etc) în contul acestui beneficiu în sumă de 21,49 milioane lei.

Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, cu modificările şi completările realizate anterior lunii iunie 2015, a prevăzut că, pentru copiii în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului care este încadrat într-un grad de handicap, alocaţia de stat se acordă în cuantum de 200 lei/lună/copil. Începând din iunie 2015, conform Legii nr.125/2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 65/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cuantumul alocaţiei pentru copiii care nu au un handicap şi au vârsta mai mare de 2 ani a devenit 84 lei, iar cuantumul alocaţiei de stat pentru copilul încadrat într-un grad de handicap a devenit 200 lei.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ