ANRE a amendat Petrom, Transgaz, E.ON şi Engie pentru dezechilibrele de pe piaţa gazelor

| 06 mar, 13:24

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a amendat Transgaz, E.ON, Engie şi OMV Petrom pentru dezechilibrele din sistemul naţional de transport al gazelor de săptămâna trecută, însă companiile vor contesta amenda, au declarat, marţi, pentru AGERPRES, reprezentanţii societăţilor.

"E.ON a fost amendată de către ANRE pentru situaţia dificilă a Sistemului Naţional de Transport - SNT din perioada rece de la finele lunii februarie. Considerăm însă că motivele care stau la baza acestei amenzi sunt incorecte şi de aceea o vom contesta", au spus reprezentanţii furnizorului de gaze, la solicitarea AGERPRES.

Potrivit acestora, E.ON şi-a constituit din timp stocurile de gaze necesare pentru acoperirea consumului clienţilor în perioada rece a anului, peste nivelurile prevăzute în reglementările legale în vigoare.

"Preocuparea constantă şi prioritatea companiei noastre a fost ca, prin contractele încheiate, să ne asigurăm din timp că toţi clienţii noştri sunt asiguraţi cu gaze naturale, iar acest lucru s-a realizat inclusiv pentru perioada iernii 2017/2018. Existenţa unor diferenţe între consumul previzionat şi cel efectiv este normală. Pentru astfel de situaţii există regulile de echilibrare prevăzute prin Codul Reţelei de transport gaze naturale, cel care stabileşte principiile şi mecanismele care să asigure evitarea oricărui impact negativ asupra pieţei a unor eventuale şi inerente dezechilibre care pot apărea în sistem", au adăugat oficialii E.ON.

Şi reprezentanţii Engie spun că vor contesta în justiţie amenda, întrucât compania a luat toate măsurile pentru a asigura aprovizionarea cu gaze.

"Engie Romania confirmă că a fost notificată cu privire la aplicarea unei amenzi pe care o va contesta în justiţie. Această amendă are în vedere aşa-zise dezechilibre produse în sistemul naţional de transport al gazelor naturale", au spus oficialii companiei, pentru AGERPRES.

Engie România consideră incorectă aplicarea acestei amenzi, întrucât compania a luat toate măsurile pentru a asigura aprovizionarea cu gaze naturale a portofoliului de clienţi prin activarea tuturor surselor interne de aprovizionare disponibile - producţie locală şi înmagazinare - şi prin majorarea considerabilă a importurilor de gaze naturale.

"Graţie acestor măsuri, pe toată durata valului de frig de săptămâna trecută, Engie Romania a fost cumulativ în excedent de aprovizionare şi a contribuit, în mod semnificativ, la echilibrarea sistemului de transport al gazelor naturale, într-un context neprevăzut de temperaturi extreme. Cu titlu de excepţie, Engie Romania a înregistrat în prima zi a săptămânii trecute o situaţie de deficit, în condiţiile în care diferenţele dintre prognozele de consum şi consumul efectiv sunt fireşti şi inevitabile", au susţinut reprezentanţii Engie.

Ei au explicat că aceste fluctuaţii iminente de deficit sau de surplus fac obiectul unor reglementări specifice, de natură comercială, ca de exemplu Codul reţelei pentru Sistemul naţional de transport al gazelor naturale.

"În concluzie, considerăm că am depus toate diligenţele pentru a asigura aprovizionarea cu gaze naturale a portofoliului nostru de clienţi şi pentru a contribui activ la echilibrarea sistemului naţional de transport al gazelor naturale, într-o perioadă foarte dificilă din punct de vedere climatic", au mai spus oficialii furnizorului de gaze.

Reprezentanţii Transgaz au precizat, la rândul lor, că vor contesta amenda primită de la ANRE.

Totodată, ANRE a desfăşurat un control, luni, şi la producătorul de stat Romgaz. "Controlul ANRE la Romgaz s-a desfăşurat ieri (luni - n.r.), noi am prezentat toate documentele cerute şi aşteptăm să vedem concluziile raportului de control", au spus reprezentanţii companiei, pentru AGERPRES.

Potrivit informaţiilor AGERPRES, ancheta ANRE se va extinde în perioada următoare şi la alte companii de pe piaţa gazelor.

România a importat săptămâna trecută până la o treime din consumul zilnic de gaze pentru a trece cu bine perioada geroasă, acestea fiind cele mai mari importuri zilnice de gaze din ultimii cinci ani, potrivit unor surse din sectorul energetic.

Consumul zilnic de gaze a fost de circa 65 de milioane de metri cubi, iar sursele de provenienţă au fost producţie internă (aproximativ 27-28 de milioane de metri cubi), gaz extras din depozite (circa 14-15 milioane de metri cubi) şi importuri, care au ajuns şi la 22 de milioane de metri cubi (adică 33% din consum), aceasta fiind cea mai mare cantitate de gaze importată într-o zi în ultimii cinci ani.

În depozitele de înmagazinare mai erau luni, la începutul perioadei geroase, circa 500 de milioane de metri cubi de gaze, din totalul de 1,8 miliarde de metri cubi, cât erau la începutul iernii. Însă cantitatea de gaze care poate fi extrasă din depozite la sfârşitul sezonului rece, adică spre primăvară, scade considerabil faţă de cea care poate fi scoasă când depozitele sunt pline, respectiv 28-30 de milioane de metri cubi pe zi.

Totuşi, consumatorii de gaze nu au resimţit dezechilibrele din sistem din aceste zile, cu excepţia centralei OMV Petrom, care produce electricitate din gaze şi care a fost oprită.

Potrivit site-ului Transgaz, indicatorul Line Pack, care arată volumul efectiv de gaze care se află în sistem într-un anumit moment, a început să scadă de luni şi a ajuns miercuri la un pas de starea de risc (33 milioane de metri cubi), cantitatea de gaze din conductele magistrale fiind cu mult sub limita de funcţionare la parametri normali (peste 40 de milioane de metri cubi).

În noiembrie 2017, directorul general al Transgaz, Ion Sterian, declara, în cadrul comisiei de anchetă parlamentară asupra activităţii ANRE, că stocul de gaze realizat pentru iarna următoare este cel mai mic din ultimii patru-cinci ani, astfel că România va fi nevoită să majoreze importurile cu 30% pentru a nu întrerupe consumatorii.

"La ora actuală, stocul pentru iarna 2017-2018 este cel mai mic din ultimii patru-cinci ani, în condiţiile în care consumul de gaze din România a crescut cu 7-8% în ultimul an. Astfel că la iarnă va fi necesar să importăm o cantitate de gaze mai mare decât anul trecut", a spus Sterian.

El a avertizat faptul că, în aceste condiţii, dacă furnizorii nu vor avea suficiente gaze ca să acopere livrările către clienţi, aceştia vor fi deconectaţi de la sistemul naţional de gaze.

"Cine nu se încadrează în nominalizări va fi restricţionat, dacă va consuma mai mult decât nominalizează. Dacă toţi consumă din zestrea, din line pack-ul conductei, fără să vină cu cantităţi de gaze care să fie injectate în SNT, pică sistemul naţional de gaze. Gândiţi-vă ce consecinţe ar putea fi pentru sistemul naţional energetic", a arătat Sterian.

În plus, potrivit lui Sterian, nu toată cantitatea de gaze aflată în depozite poate fi extrasă.

"Din cantitatea stocată de 2,2 miliarde de metri cubi, 300-400 milioane de metri cubi sunt stocuri moarte. Ce se extrage nu este o constantă, ci, pe măsură ce se epuizează energia din zăcământ, presiunea scade, iar cantităţile extrase din depozite scad şi ele. La începutul iernii putem extrage din depozite zilnic 27 milioane de metri cubi, dar spre sfârşitul ciclului, adică februarie-martie, cantitatea care poate fi extrasă scade", a mai arătat directorul general al transportatorului de gaze.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ