Valoarea facturii la electricitate va scădea, în medie, cu 4 - 5% din august
Valoarea facturii la electricitate va scădea, în medie, cu 4 - 5% din luna august datorită amânării tranzacţionării certificatelor verzi, a declarat, joi, pentru Agerpres, Marius Vladu, director al Direcţiei de comunicare, cooperare şi relaţia cu Parlamentul din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
Reprezentanţii ANRE au declarat, joi, că efectul pentru consumatori, în factura finală, pe care îl generează amânarea tranzacţionării unui număr de certificate verzi, aşa cum prevede Ordonanţa 57, se va resimţi în factura din luna august.
"Calculele noastre preliminare pe care în acest moment le finalizăm, sperăm în jurul datei de 20 (iulie n.r.), în jurul acelei date urmând a fi postate pe site-ul Autorităţii, arată o scădere a certificatelor verzi în factura finală de circa 34%", a explicat, joi, Emil Calotă, vicepreşedinte al ANRE.
ANRE a anunţat, printr-un comunicat de presă transmis pe 21 iunie 2013, că preţul la energia electrică livrată consumatorilor finali se va micşora în medie cu 1,3%, începând cu 1 iulie 2013.
Ordonanţa de urgenţă pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile a fost adoptată, recent, de Guvern, în actul normativ fiind prevăzut că recuperarea certificatelor verzi se va face începând cu 31 martie 2017, pentru centralele hidro şi solare, respectiv de la 1 ianuarie 2018 pentru centralele eoliene.
De asemenea, au fost păstrate prevederile din proiectul de act normativ, lansat de Ministerul Economiei, care propunea amânarea temporară, începând cu 1 iulie 2013, a acordării unui număr de certificate verzi pentru fiecare 1 MWh produs de centrale electrice hidro noi cu puteri electrice instalate mai mici sau egale cu 10 MW (un certificat verde) de centrale eoliene (un certificat verde), respectiv de centrale electrice solare (două certificate verzi).
Ordonanţa mai prevede limitarea acreditării centralelor/grupurilor electrice pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi până la nivelul total anual al capacităţilor instalate în centrale electrice de producere a energiei electrice din surse regenerabile, care este stabilit în Planul Naţional de Acţiune în Domeniul Energiei Regenerabile (PNAER).
Conform actului normativ, investiţiile vor fi monitorizate de ANRE semestrial, ceea ce va permite aplicarea imediată a mecanismului de ajustare a supracompensării. Tranzacţionarea certificatelor verzi se va face direct între producători şi furnizori, transparent.
ANRE va fi obligat să reglementeze prin cote anuale cantitatea de energie electrică din surse regenerabile, care se va prelua în Sistemul Electroenergetic Naţional.