ANRM va stabili până în iunie preţul de referinţă pentru calcularea redevenţelor la gazele naturale
Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) va emite în luna iunie un ordin privind preţul de referinţă pentru calculul viitoarelor redevenţe la gazele naturale, a declarat, luni, Sorin Gal, director general în cadrul instituţiei, prezent la o conferinţă pe teme energetice.
"Preţul de referinţă la gaze naturale este un subiect de care m-am preocupat personal în ultimii doi ani. Metodologia este gata, ea va fi supusă dezbaterii publice, astăzi (luni - n.r.) poate vom reuşi să o punem pe site. În 10 zile vor veni întrebări şi observaţii, ne vom întâlni în dezbaterea publică cu cei interesaţi de acest subiect şi sper ca la începutul lui iunie să emitem ordinul", a precizat Gal.
Potrivit acestuia, în 2020, când va fi gata conducta BRUA, exporturile de gaze vor atinge 50% din producţie.
"Ca principii, s-a mers pe o impozitare şi pe o redevenţa calculată la un preţ de referinţă real, folosim preţul ponderat al pieţei interne, aplicăm puterea calorifică superioară, media anuală, pentru că, aşa cum se ştie, la gaze calculăm redevenţa pe mia de metri cubi şi avem şi o parte de preţ care va fi aplicată bănuiesc în viitor, cea legată de export. Deci la un preţ mediu pe huburi, făcute pe date preluate din Platts, va exista un preţ pentru export. Astăzi exportul este sub 1%, dar va creşte spre 50% spre 2020, după ce BRUA va fi finalizată", a mai arătat Gal.
El a spus că trebuie să existe un preţ de referinţă real, iar cel stabilit anterior nu are nicio legătură cu piaţa din România.
"Vrem să avem un preţ real, care să fie acceptat de toată lumea ca fiind un preţ corect", a mai spus oficialul ANRM, adăugând că noile redevenţe vor fi aplicate viitoarelor acorduri petroliere.