ANRP a aprobat restituirea mai multor imobile ce au aparţinut cultelor religioase

| 09 iul, 2013

Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi comunităţilor minorităţilor naţionale din România, întrunită marţi la sediul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, a decis să aprobe emiterea a opt decizii de restituire în natură a unor imobile.

Potrivit unui comunicat de presă al ANRP, beneficiarii imobilelor sunt Parohia Evanghelică de Confesiune Augustană Bod, satul Bod, judeţul Braşov (două decizii), Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană din România, Parohia Adormirea Maicii Domnului II Constanţa, Parohia Reformată Ocna Sibiului, judeţul Sibiu, Parohia Reformată Malnaş, comuna Malnaş, judeţul Covasna.

Alţi beneficiari sunt Parohia Ortodoxă Română Mavromol, din municipiul Galaţi şi Parohia Evanghelică de Confesiune Augustană Saschiz, din comuna Saschiz, judeţul Mureş.

De asemenea, comisia a decis amânarea emiterii deciziilor de restituire în natură în cazul a patru dosare, în care se solicită imobile pentru care cultului solicitant îi revine obligaţia, conform art. 45 din Legea nr. 165/2013, de a menţine afectaţiunea de interes public pentru o perioadă de zece ani (şcoli, instituţii de învăţământ şi de cultură).

'Rediscutarea acestor dosare va avea loc într-o şedinţă viitoare, după stabilirea prin hotărâre de guvern a imobilelor pentru care se va impune obligativitatea arătată mai sus', precizează sursa citată.

În 23 de dosare, Comisia specială a aprobat propunerea de acordare de măsuri compensatorii către culte. Aceste dosare vor fi transmise Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, care va emite decizii de compensare, conform Legii nr. 165/2013.

Totodată, comisia a respins cererile formulate în 37 de dosare şi de asemenea a luat act de renunţarea la 36 cereri de retrocedare, ca urmare a solicitărilor formulate de culte.

Referitor la revendicările formulate de minorităţi, Comisia specială a hotărât acordarea de măsuri compensatorii în patru dosare şi a respins cererile formulate în 20 de dosare.

Membrii Comisiei au luat act de renunţarea la 52 de cereri de retrocedare, ca urmare a solicitărilor depuse de organizaţiile minorităţilor.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ