Antena 3 solicită ieşirea de sub urmărirea penală din dosarul lui Sorin Alexandrescu
Postul de televiziune Antena 3 cere infirmarea ordonanţei de urmărire penală emisă împotriva sa în dosarul de şantaj al lui Sorin Alexandrescu, considerând că aceasta este "neîntemeiată şi fără susţinere în realitatea obiectivă", potrivit unui comunicat remis luni.
"Antena 3 a depus luni o plângere împotriva ordonanţei de extindere a cercetărilor şi începere a urmării penale din data de 24.07.2013, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie. Infirmarea este motivată de încălcarea, prin această ordonanţă, a mai multor dispoziţii ale Codului de Procedura Penală", se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, materialele difuzate de Antena 3 cu privire la ancheta "Mită în fotbal" erau cunoscute procurorilor încă din mai, la data începerii urmăririi penale asupra lui Sorin Alexandrescu, directorului general al Antena TV Group.
"Prin urmare, în timpul efectuării investigaţiei nu au reieşit date noi referitoare la săvârşirea vreunei fapte penale de către Antena 3 care să justifice extinderea cercetărilor. Dacă, la momentul începerii urmării penale împotriva lui Sorin Alexandrescu, procurorul nu a apreciat că sunt întrunite condiţiile începerii urmăririi penale împotriva Antenei 3, nu există nici un temei ca ulterior, în baza aceluiaşi material probator, să se dispună extinderea cercetarilor de această natură. Mai mult, simpla difuzare a unor spoturi publicitare nu poate reprezenta elementul constitutiv al unei infracţiuni de şantaj, Antena 3 neavând obligaţia de a verifica conţinutul spotului publicitar şi neavând posibilitatea de a interveni asupra acestuia. Singura acuzaţie adusă Antenei 3 este difuzarea acestui spot publicitar", se mai arată în comunicat.
Spotul "publicitar" la care se face referire era cel prin care, potrivit anchetatorilor, opinia publică era informată că vor fi făcute dezvăluiri cu privire la eventuale fapte de corupţie în care ar putea fi implicat Ioan Bendei, administratorul RCS&RDS pe care l-ar fi şantajat Sorin Alexandrescu.
Directorul general al Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, este cercetat în libertate în dosarul în care este acuzat de procurorii DNA că l-ar fi şantajat pe administratorul RCS&RDS Ioan Bendei să semneze un contract de retransmitere prin satelit a programelor Antena TV.
Alexandrescu a fost arestat preventiv din 31 mai până în 6 iunie, când Tribunalul Bucureşti i-a înlocuit măsura dispusă de Judecătoria Sectorului 1 cu interdicţie de a părăsi ţara.
În 11 iulie, procurorii au extins cercetările în dosarul lui Sorin Alexandrescu şi au dispus începerea urmăririi penale faţă de fiica lui Dan Voiculescu, Camelia Voiculescu, în calitate de asociat la SC Antena TV Group SA şi la SC Intact Publishing SRL, şi de George Daniel Matiescu, director general al Intact Publishing SRL, pentru complicitate la şantaj. De asemenea, sunt cercetate SC Antena TV Group SA şi SC Intact Publishing SRL, pentru şantaj.
În 19 iulie, Sorin Alexandrescu a făcut o plângere penală împotriva lui Ioan Bendei, pentru denunţ calomnios. Dosarul se află la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.
În 25 iulie, DNA a anunţat că a fost începută urmărirea penală şi faţă de SC Antena 3 SA, pentru complicitate la şantaj. Directorul general al Antena 3, Mihai Gâdea, a fost atunci la DNA, procurorii aducându-i la cunoştinţă acuzaţiile aduse societăţii în acest dosar. Gâdea a fost citat în calitate de martor în dosarul de şantaj.
În acelaşi dosar a fost pus recent sub învinuire şi fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu, pentru complicitate la şantaj. Anchetatorii susţin că probatoriul din acest caz relevă implicarea lui Dan Voiculescu în activităţile desfăşurate de Alexandrescu.
În 25 iulie, DNA anunţa că fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) Şerban Pop este urmărit penal în dosarul în care Sorin Alexandrescu este cercetat pentru şantaj, fiind acuzat de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii sau pemiterea accesului unor persoane neautorizate la acestea.
Potrivit procurorilor, în perioada ianuarie - aprilie 2013, Şerban Pop, în calitate de preşedinte al ANAF, a fost informat în mod oficial cu privire la faptul că o echipă de control a Gărzii Financiare - Comisariatul General "a făcut un control încrucişat la două societăţi comerciale, dintre care una era reprezentată de partea vătămată (Ioan Bendei, administratorul RCS&RDS, n.r.)".
Pop l-ar fi informat pe Alexandrescu despre acest control al Gărzii Financiare şi i-ar fi dat copii ale unor documente ce priveau firmele vizate de verificări, care, dacă ar fi fost făcute publice, ar fi putut compromite RCS&RDS şi pe administratorul acesteia, Ioan Bendei.
Potrivit procurorilor, în perioada 16 aprilie - 24 mai 2013, Sorin Alexandrescu, l-ar fi constrâns pe administratorul RCS&RDS Ioan Bendei să semneze un contract în condiţii prestabilite, impuse de directorul general al Antena TV Group, sub ameninţarea că, în caz de refuz, va da în vileag fapte presupus compromiţătoare pentru acesta şi că, în acest scop, va fi realizată o anchetă jurnalistică.
"Începând cu data de 22 aprilie 2013, au fost difuzate pe postul TV Antena 3, sub forma unor ştiri, materiale cu caracter denigrator la adresa părţii vătămate. În plus, începând cu data de 9 mai 2013, în scopul menţinerii şi amplificării stării de temere induse părţii vătămate, pe postul de televiziune Antena 3 şi pe cele aparţinând SC Antena TV Group SA, a fost difuzat un spot publicitar prin care opinia publică era informată că vor fi făcute dezvăluiri cu privire la eventuale fapte de corupţie în care ar putea fi implicată partea vătămată", a precizat DNA.
Sorin Alexandrescu i-ar fi spus lui Bendei că dacă nu încheie actul va fi făcută o anchetă jurnalistică în care se va arăta că în 2009 a semnat un contract de 3,5 milioane de euro cu firma preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, pentru ca în schimb să obţină drepturile de transmise a unor meciuri din cadrul Ligii I.
Procurorii au arătat că Alexandrescu urmărea să-l determine pe Ioan Bendei să semneze un contract de 7,2 milioane de euro anual, pe o perioadă de cinci ani, însă, în final, directorul general al Antena TV Group a fost de acord şi cu un contract de patru milioane de euro pe an pe o perioadă de cinci ani, promiţând în schimb să nu mai publice informaţiile legate de contractul dintre RCS&DS şi firma lui Dumitru Dragomir, SC Bodu SRL.