Antonescu: Coabitarea i-a adus câştiguri doar lui Traian Băsescu
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că pactul de coabitare nu i-a adus câştig de cauză decât lui Traian Băsescu, apreciind că preşedintele a fost "legitimat" şi "reîncărcat", iar acum a trecut la ofensivă faţă de premierul Victor Ponta. Liderul liberal a precizat că proiectele USL nu sunt afectate, dar regionalizare se amână pentru la anul.
"Eu cred că această aşa-zisă coabitare nu a adus niciun plus pentru România. Ea a adus câştiguri de natură politică, internă, pe spaţiu mic ca de obicei, dar câştiguri exclusiv lui Traian Băsescu şi oamenilor săi. (...) Traian Băsescu a fost reîncărcat de coabitare, a fost relegitimat. Coabitarea nu i-a dat nimic, în ciuda aparenţelor, lui Victor Ponta. Ce să-i dea lui Victor Ponta, recunoaştere internaţională ? Păi, un om care a câştigat în fruntea unei coaliţii şi este prim-ministrul unei coaliţii care iese de la urne peste 65% are recunoaştere internaţională, nu are nevoie de niciun pact de coabitare, asta a fost poziţia mea", a precizat Crin Antonescu într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV, conform Mediafax.
Liderul PNL a apreciat că efectele pactului de coabitare pot fi observate prin atitudinea preşedintelui Traian Băsescu din ultima vreme faţă de premierul Victor Ponta.
"În aceste zile vedem bine care sunt efectele. Traian Băsescu e cel care a câştigat tot, pentru că pierduse tot, de pe urma coabitării, a fost resuscitat, a fost spălat, pentru cine poate să-l considere curat, nu e cazul meu, şi apropos de timp şi de tactică Vă rog să urmăriţi cum a aşteptat aşa cum suntem şi noi siliţi acum să aşteptăm din punct de vedere tactic referendumul. Cum a aşteptat ca efectele din afara coabitării, din afara trupului său politic să joace, să fie benefice, să lucreze pentru el, după care, la momentul potrivit, adică acum, de o bucată de vreme să treacă la ofensivă", a mai susţinut liderul PNL.
El a ţinut să sublinieze că USL este totuşi prea unită pentru ca proiectele alianţei să fie puse în pericol de "toate jocurile, de toate câştigurile temporare ale lui Traian Băsescu" şi poate de toate erorile chiar ale USL.
Regionalizarea se amână pentru la anul
De asemenea, Antonescu a precizat că proiectul regionalizării şi cel al revizuirii Constituţiei ar putea fi promovate efectiv "probabil în cursul anului viitor".
"Ele nu sunt în aer, sunt amânate. E o amânare regretabilă. Noi ne-am fi dorit mai devreme să facem aceste lucruri, mai ales regionalizare. Dar cred că e foarte limpede pentru oricine că nu USL, nu factori de voinţă politică, nu noi ca lideri ai acesteia am decis să amânăm îndeplinirea acestor proiecte. (...) Pur şi simplu o Curte Constituţională în care Traian Băsescu are personal în continuare o majoritate a decis în mod aberant că legea referendumului în noua ei formă este constituţională, dar nu se poate aplica decât peste un an. Ceea ce a atras după sine probabilitatea acestei amânări pentru a nu fi în situaţia ... nu ne putem asigura riscul de a anula aceste proiecte în condiţiile în care 50% plus unu dintre cetăţenii României de pe toată planeta nu s-ar prezenta la vot", a explicat liderul PNL.
Totodată, preşedintele PNL a susţinut că, din punctul său de vedere, "deocamdată nu se pune problema unei remanieri" guvernamentale.