Antonescu: Dacă nu-i cânţi în strună lui Ponta eşti băsist. A fi anti-Băsescu nu înseamnă a fi stupid

| 21 feb, 2014

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat joi seară că aceia care nu îi cântă în strună premierului Victor Ponta sau PSD sunt catalogaţi drept „băsişti”, el spunând şi că acreditarea ideii că ar fi asociat cu Traian Băsescu este o „obrăznicie” a cuiva care „nu are niciun Dumnezeu în politică”.

Antonescu a afirmat într-o emisiune la Realitatea Tv că s-a văzut de „vreo două ori” cu Traian Băsescu în întâlniri care nu au fost publice, dar discuţiile au vizat doar teme de politică externă.

„Ce nu înţeleg este de ce cineva confundă condiţia de a fi împotriva lui Traian Băsescu din punct de vedere politic cu condiţia de a fi stupid (...) Nimic, dar nimic din ce a fost poziţia PNL sau a mea, Crin Antonescu împotriva lui Traian Băsescu nu s-a schimbat. Cu un termen care îi este drag, nimic nu s-a reevaluat. Chestiunea este însă că nu putem confunda asta cu stupiditatea”, a declarat Antonescu, precizând că nu trebuie să facă din atacarea lui Băsescu „un ritual”.

El a precizat că în subiectul legat de nominalizarea lui Klaus Iohannis în Guvern şeful statului a avut afirmaţii pertinente.

„Eu cu domnul Băsescu, cred că în afara împrejurărilor de învestiri, de la care la unele am şi lipsit în mod spectaculos, m-am mai întâlnit de vreo două ori. M-am întâlnit. Nu au fost întâlniri publice, am discutat chestiuni de politică externă într-un caz şi, mai precis, apropos de chestiunea cu Republica Moldova, pentru că mergeam în Republica Moldova, pentru că am fost în Republica Moldova, şi pentru că eu cred că teme de politică externă ca aceasta sau ca oricare alta de asemenea importanţă trebuie discutate chiar cu oameni pe care nu-i suporţi – dacă ei sunt preşedinte, ministru de externe sau prim-ministru. Da? Dec,i dacă eu săptămâna viitoare nu mai am Guvern cu VVictor Pontaşi devenim adversari politici (...) o chestiune de politică externă o vom discuta, iar o altă chestiune, una care ţine de securitatea naţională. Dar nu am discutat niciodată, nu am discutat... nu am pus la cale. Care ar fi interesul meu să am o asociere sau o combinaţie politică cu Traian Băsescu? După 10 ani în care Traian Băsescu era tare şi pe lângă Traian Băsescu câştigai frumos, politic vorbesc”, a afirmat Antonescu.

Liderul PNL a ţinut să-i transmită lui Victor Ponta şi altor lideri politici că el nu l-a chemat la nunta sa pe Traian Băsescu şi nici nu a fost avocatul Elenei Udrea şi al lui Dorin Cocoş.

„Uşor cu băsismul şi anti-băsismul”, a fost continuat Antonescu.

El a mai afirmat că Traian Băsescu nu l-ar putea ajuta să devină preşedinte al României.

Dacă nu-i cânţi în strună marelui PSD şi mai ales marelui său conducător, domnul Victor Ponta, eşti băsist. Dacă nu-l înjuri pe Traian Băsescu din senin sau când spune lucruri adevărate, eşti înţeles cu Băsescu. Dacă Băsescu spune un lucru pe care cei mai mulţi dintre români îl spun probabil, că de aia îl spune şi Traian Băsescu: dom’le, Iohannis e bun, puneţi-l acolo că e un, ar fi un câştig, înseamnă că ai o combinaţie cu Traian Băsescu”, a mai comentat Antonescu.

El a ţinut să sublinieze că afirmaţia că ar fi „asociat cu Traian Băsescu este o obrăznicie pe care numai cineva care nu are niciun Dumnezeu în politică o poate face”.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
21 feb, 2014
Horia Nabot
Șefu-i șef și după chief ...
Șeful nu-i prost destul, dacă nu-i hoț și fudul !

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ