Antonescu, despre reducerea CAS: Cred că vom avea concursul PSD şi al Guvernului să o realizăm cu 3%

| 06 oct, 2013

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, la emisiunea "După 20 de ani", că în ceea ce priveşte reducerea CAS cu 3% crede că va exista concursul PSD şi al Guvernului, precizând însă că o reducere mai amplă este limitată de acordul cu FMI.

Antonescu a fost întrebat de ce miniştrii PNL din Guvern nu au optat pentru măsuri de relansare economică mai puternice, cum ar fi o reducere semnificativă a CAS. "Este o decizie pe care am luat-o şi pe care suntem hotărâţi şi cred că vom avea concursul şi al partenerilor din PSD şi al partenerilor din Guvern să o introducem. (...) Numai cu trei puncte (procentuale, n.r.), deşi sunt absolut de acord că ar fi avut semnificaţie majoră o mişcare mai amplă. Din păcate, marja de manevră şi, deci, responsabilitatea celor care sunt în Guvern astăzi, în domeniul economic, este strict, sever limitată de acordul cu FMI", a susţinut Antonescu la Pro TV. "Ceea ce sper eu, până la urmă indirect, dar cu destinaţie în politici economice este ca de anul viitor poate, în sfârşit, noi să putem să lăsăm loc dincolo de un acord pe terminate, sper, cu FMI...să lăsăm loc şi responsabilităţii şi puterii întregi a acestui guvern de face politici economice în România", a mai declarat preşedintele PNL.

Guvernul va opta, în luna octombrie, la elaborarea bugetului pe anul viitor, între reducerea contribuţiilor de asigurări sociale şi creşterea bazei salariale nesupuse impozitării, respectiv neimpozitarea salariului minim, cele două variante fiind studiate ca impact bugetar, a anunţat premierul Ponta. "Avem de decis - şi asta decidem în cursul lunii octombrie, după care propunem în noiembrie Parlamentului - unde mergem cu relaxarea fiscală pe piaţa muncii: mergem la reducerea contribuţiilor de asigurări sociale, e una dintre variante, iar a doua variantă este creşterea bazei salariale nesupuse impozitării, adică să ducem mai sus salariul pe care nu-l impozităm cu absolut nimic, practic salariul minim să nu-l impozitm cu acel 16%. Sunt două variante de lucru pe care le studiem acum ca impact bugetar şi până la sfârşitul lunii octombrie decidem", a spus Ponta la Antena 3.

În acest an, salariul minim brut pe ţară garantat în plată a fost majorat în două etape, cu câte 50 de lei. Începând din 1 februarie, salariul minim brut pe economie a fost majorat de la 700 la 750 de lei, iar din 1 iulie a urcat la 800 de lei.

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat, la finele lunii septembrie, că prin bugetul de stat pentru anul 2014 se încearcă reducerea CAS cu trei puncte procentuale, susţinând că în rest taxele sunt "foarte mici".

La rândul său, premierul Victor Ponta declara, în 16 septembrie, că dacă ar fi pus să aleagă o măsură fiscală pentru anul viitor, ar opta pentru reducerea contribuţiilor de asigurări sociale la angajator, faţă de majorarea salariilor sau reducerea TVA, deoarece nivelul acestor contribuţii este foarte înalt.

Tag-uri: CAS, Crin Antonescu, psd
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ