Antonescu: Discuţia despre impozitarea de piscine şi stâlpi se duce către folclor
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat marţi că în ceea ce priveşte impozitarea piscinelor şi stâlpilor 'discuţia merge către folclor'.
'S-a discutat şi probabil se va mai discuta mult şi se va duce discuţia către folclor, folclorul este simpatic, e plăcut, suntem un popor care spune bancuri, dar să nu uităm realitatea. Deci, când începem să vorbim de impozitări de piscine şi de stâlpi să ştim că facem folclor pentru că nu orice piscină şi nu orice stâlp se impozitează şi viceprim-ministrul a dat explicaţii în sensul acesta', a precizat Antonescu, într-o conferinţă de presă, după şedinţa Biroului Politic Naţional.
Vicepremierul Daniel Chiţoiu a afirmat că aceste impozitări vor fi aplicate doar unor 'construcţii speciale', deţinute de persoane juridice şi nu persoane fizice.
'Este vorba de clasa de construcţii speciale, o clasă de construcţii care este adoptată prin act normativ, este prevăzută ca anexă la Codul fiscal. Din categoria construcţiilor speciale este vorba de stâlpii de reţele, reţele de electricitate. Nu este vorba de orice stâlp. Din punct de vedere al piscinelor, este vorba de construcţiile speciale deţinute de agenţii economici, de persoanele juridice. Nu este vorba de construcţii speciale deţinute de persoanele fizice. Noi am extins baza de impozitare şi pe aceste construcţii speciale deţinute de persoanele juridice, de firme, de agenţii economici cu capital privat sau capital de stat', a spus Chiţoiu.
El a negat că ar exista posibilitatea majorării preţului la electricitate în urma aplicării impozitelor.
'Influenţa în costurile de producţie sau costurile de transport sau costurile de servicii care le prestează cei care deţin aceste tipuri de construcţii speciale este nesemnificativ, astfel încât să ducă la o majorare de preţ', a explicat vicepremierul.