Antonescu: Discuţie pe revizuire cu cei din Comisia de la Veneţia, în 4-5 iulie

| 19 iun, 2013

Preşedintele comisiei de revizuire a Constituţiei, Crin Antonescu, a declarat, astăzi, că o primă discuţie cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia în legătură cu proiectul de modificare a Legii fundamentale va avea loc în 4-5 iulie, însă nu este nevoie de "calitatea de cenzor" a acestui for.

"Reprezentanţii Comisiei de la Veneţia sunt aşteptaţi undeva în 4-5 iulie, ca să avem o discuţie asupra proiectului. Noi nu avem nicio emoţie, privim această discuţie cu Comisia de la Veneţia şi cu oricare altă instituţie internaţională amatoare să discute Constituţia României, profesionist în esenţa ei, ca pe ocazia de a avea nişte sugestii care ne-au scăpat.

Nu avem, însă, niciun fel de dubiu, nu este nevoie de calitatea de cenzor nici a Comisiei de la Veneţia, nici a altcuiva, pentru că nu avem şi nu ne poate indica nimeni de bună credinţă şi raţional vreun articol discutabil sub aspectul democraţiei, statului de drept, drepturilor fundamentale ale omului şi cetăţeanului", a afirmat Antonescu.

Liberalul a menţionat că nu poate fi făcută nicio comparaţie între modificările propuse pentru Constituţia din România şi cele din Ungaria, pentru că "nu are nici cel mai mic temei".

Comisia de revizuire a Constituţiei a dat, astăzi, votul final asupra proiectului de revizuire a Legii fundamentale, acesta fiind adoptat cu 17 voturi "pentru" şi o abţinere, reprezentanţii PDL şi PPDD nefiind prezenţi la şedinţă. Deputatul UDMR Mate Andras-Levente a fost singurul care s-a abţinut de la vot.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ