Antonescu: eşecul privatizării CFR Marfă este unul de etapă

| 15 oct, 2013

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat marţi că eşecul privatizării CFR Marfă este unul de etapă. Liderul liberal a adăugat că de această situaţie nu este vinovat nici actualul ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu, nici fostul deţinător al acestui portofoliu, Relu Fenechiu.

"Salut decizia curajoasă şi fermă a ministrului actual al Transporturilor, doamna Ramona Mănescu, care fără a mai despica firul în patru a aplicat foarte strict condiţii contractuale şi legea", a spus Antonescu, la Parlament, cu privire la eşecul privatizării CFR Marfă.

Liderul liberalilor a subliniat că, "chiar dacă va exista o întreagă dezbatere şi se va vorbi despre eşecul unei privatizări, acesta este un eşec de etapă, de care nu este de vină nici actualul ministru, nici fostul ministru".

"Sunt foarte multe lucruri de discutat, există şi punctul de vedere al investitorului care câştigase licitaţia, dar din punctul de vedere al ministrului trebuia să primeze respectarea exactă a legii, ceea ce Ramona Mănescu a făcut şi este un lucru pentru care o felicit", a mai spus Antonescu.

El a precizat că Relu Fenechiu, în perioada când a deţinut portofoliul Ministerului Transporturilor, a avut două teme mari, respectiv deblocarea fondurilor europene şi încheierea cu succes, la etapa în care se afla, a procesului de privatizare a CFR Marfă.

"Relu Fenechiu a parcurs procesul respectiv, în condiţiile în care s-a desfăşurat licitaţia atât domnia sa, cât şi premierul au fost mulţumiţi şi sigur că l-am felicitat pentru un obiectiv atins. Ce s-a întâmplat între timp este o discuţie generală. Vom discuta şi noi. Aşteptăm să fim informaţi pe larg noul ministru al Transporturilor", a afirmat liderul liberalilor.

Omul de afaceri Gruia Stoica, proprietarul GFR, care a câştigat licitaţia de privatizare a CFR Marfă, s-a întâlnit luni cu reprezentanţii Comisiei de privatizare din cadrul Ministerului Transporturilor, însă discuţiile au eşuat pentru că părţile nu au ajuns la niciun acord.

Ministerul Transporturilor şi-a îndeplinit obligaţiile din contractul de privatizare, iar cumpărătorul ar fi putut plăti restul de bani, renunţând la condiţiile suspensive, a declarat, luni seară, ministrul de resort, Ramona Mănescu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ