Antonescu, hăis sau cea?

| 13 sep, 2013

Una din multele critici care i-au fost aduse și singura pe care liderul liberal pare să și-o fi însușit, pare să fie cea legată de predictabilitatea excesivă a acțiunilor sale. E drept că cei care i-au făcut sugestia s-au bazat mai degrabă pe relațiile tumultuoase ale domniei sale cu președintele Băsescu.

Crin Antonescu însă a înțeles cum i-a venit mai bine și mai la îndemână. În consecință, acum, liderul liberal dă dovadă de imprevizibilitate maximă și cu aliații săi politici. S-a văzut că ieșirea sa bruscă la rampă împotriva proiectului minier i-a prins evident nepregătiți pe partenerii săi politici și asta sugerează că ”cine zice ăla e” și că Antonescu, de fapt face, smucit, ce-i trece prin cap. Pe urmă a schimbat iar, rapid, câteva stiluri de comunicare. Atac dur la Victor Ponta, care bine zicea ultima oară că nu l-a criticat niciodată public pe Antonescu în trei ani, apoi o schimbare surprinzătoare de atitudine și răspunsuri moderate la criticile dure primite din partea lui Ilie Sârbu și Mircea Geoană.

Senatorul PSD Ilie Sârbu i-a spus-o liderului liberal de la obraz, că se comportă ca o ”fată mare” când susține că premierul nu l-a înștiințat cu privire la eventuale despăgubiri pe care firma Gabriel Resources le are în vedere în caz că proiectul Roșia Montană nu se materializează. Antonescu a răspuns, cum ziceam, surpinzător de moderat că nu l-a luat valul în chestiunea RMGC, ci pur și simplu nu a fost informat despre despăgubiri nici de către premier, nici de către liberalii Daniel Chițoiu și Varujan Vosganian, ministrul Finanțelor, respectiv al Economiei. Bine, această chestiune a despăgubirilor se dovedește a fi peste poate de complicată, acum când însuși CEO-ul Gabriel Resources, Jonathan Henry, se sucește pe această temă într-o precizare din partea RMGC și în care afirmă că de fapt n-a declarat ce a consemnat presa internațională...

Dar, poate tocmai de aceea, pentru că este un subiect atât de complicat, liderul liberal ar trebui să-și păstreze disponibilitatea maximă și pentru discuții între patru ochi cu premierul și să nu discute așa ceva prin intermediari, mai ales când aceștia sunt din mass media autohtonă. Se spune că rufele nu se spală în public, ori Antonescu asta face, cauzând prejudicii cauzei politice comune chiar și atunci când are dreptate. Unii observatori politici au considerat de altfel că Antonescu nu a putut compensa prin violența atacului la adresa partenerului său lipsa unei explicații și a unui răspuns plauzibil la criticile care i-au fost aduse și care afirmau că sucirea sa bruscă în subiectul controversatului proiect minier a fost de fapt o improvizație menită să-i asigure un salt oricât de mic și de conjunctural de popularitate.

Revenind la răspunsul său moderat, am fi putut crede că Antonescu a înțeles că dacă pierde susținerea PSD i se năruie și visul său prezidențiabil. Sau că a luat în calcul semnalele și mesajele care îndeamnă la moderație în acest subiect pe care le primește din interiorul partidului, acolo unde chiar prim-vicepreședintele PNL, Klaus Iohannis, încearcă să peticească cumva găurile date de surescitatul lider, declarând că recentele controverse între liderii USL sunt datorate "lipsei de comunicare" și că "nu este nici primul, nici ultimul" conflict dintre cei doi, ba mai mult că "USL va continua". Mesaje similare a primit chiar și de la premier, care a răspuns public la fel de calm, în antiteză cu ieșirea liberalului. Victor Ponta a declarat, cu o zi înainte, că nu are o relaţie tensionată cu Crin Antonescu, fiind de acord cu afirmaţia acestuia privind necesitatea unei dezbateri în Parlament privind Roşia Montană, dar nu înţelege de ce acesta şi-a exprimat poziția înainte de dezbatere. Apoi cu diplomație a declarat că în legătură cu acest subiect e mai supărat pe Vasile Blaga, bătând astfel șaua ca să-și reamintească și să înțeleagă și Antonescu cine este adversarul comun și care este miza alianței politice numită USL.

Din păcate, bioritmul liberalului pare să fi fost la baza oscilațiilor aproape ciclotimice ale acestuia și nu interpretarea diferitelor semnale primite. Ieșirea sa ulterioară, în interviul acordat ziarului Adevărul , este cât se poate de relevantă în acest sens. Crin Antonescu nu pare să fi înțeles nici în ultimul moment riscurile pe care și le asumă...

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
13 sep, 2013
cantautor
care ar fi riscurile,daca totusi,nu ar fi votat...?

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ