Antonescu îi dă test de anti-băsism lui Iohannis

| 28 noi, 2014

Îndepărtat din prim-planul vieţii politice de către Klaus Iohannis, fostul lider PNL Crin Antonescu trage totuşi speranţa că preşedintele ales al României se va delimita într-un final de “partizanii clasici” ai lui Traian Băsescu, care astăzi încearcă să falsifice votul din 16 noiembrie, folosindu-se de rezultatul alegerilor prezidenţiale pentru a-şi legitima atitudina servilă pe care au avut-o faţă de locatarul de la Cotroceni din ultimii zece ani.

“Să dăm nume: gândiţi-va că de la dl Andrei Pleşu la dl Vladimir Tismăneanu, la dl Mircea Cărtărescu, care la un moment dat se dezgustase atât de tare, încât după suita de volume pro-Băsescu pe care le-a scris, nu mai scria despre politică. Toţi aceşti oameni, astăzi, încearcă să dea un anumit sens, încearcă, după părerea mea, să falsifice acest rezultat. Acest rezultat nu este nici delegitimarea referendumului, nici legitimarea băsismului, nici legitimarea atitudinii pe care astfel de oameni au avut-o vreme de zece ani fără niciun moment, fără nicio undă, fără niciun punct critic faţă de abuzuri şi aberaţii pe care Traian Băsescu şi oamenii săi le-au comis”, a declarat Crin Antonescu în cadrul unui recent interviu.

După război, mulţi viteji se arată. Nici nu s-au încheiat bine alegerile prezidenţiale că au şi început, sau în cazul de faţă, reînceput să apară persoane de tot felul care să-şi atribuie merite pentru victoria lui Klaus Iohannis, erijându-se în mari susţinători ai celui care va ocupă fotoliul de la Cotroceni în următorii cinci ani. Comportamentul acestora a fost taxat de fostul lider PNL, care şi-a mărturist în acest sens dorinţa, ca preşedintele ales să se delimiteze de susţinerea unor personaje precum Pleşu, Tismăneanu sau Cărtărescu.

“Nu putem să aplicăm prezumţia de inocenţa partizanilor clasici ai dlui Băsescu, care s-au năpustit, înainte şi mai ales după rezultatul acestor alegeri, încercând să se legitimeze drept susţinători şi chiar creatori ai învingătorului din aceste alegeri. (...) aştept ca, sub o formă cât se poate de elegantă, preşedintele ales să se delimiteze de aceşti oameni, de aşa-zisa lor susţinere”, a mai spun Antonescu.

Rămâne de văzut dacă Iohannis va promova testul de anti-basism pe care Crin Antonescu l-a pus în faţa noului preşedinte. Totuşi, după ce a îmbrăţişat cu bucurie sprijinul Alinei Mungiu Pippidi, Iohannis pare că va pica cu brio...

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

10 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
28 noi, 2014
Mirela Palada
jurnalista Sorina Matei scrie, intr-un articol de pe blogul sau, ca "potrivit mesajelor interne ale PSD, in participarile publice de astazi (vineri -n.r.) ale liderilor PSD - aparitii in emisiuni televizate sau participari la radio, precum si in comunicarea online pe retelele de socializare, toti membrii partidului trebuie sa se informeze de pe Romania TV, Economica.net si de pe siteul oficial al lui Victor Ponta.

O singura referire vizeaza si o informatie din revista Capital pe care PSD o prezinta sub titlul: "Romania e pe val! PIB-ul va creste in ritm accelerat".

Mesajele interne ale PSD cuprind astfel nu mai putin de doua referiri la informatiile de pe siteul televiziunii Romania TV controlata de Sebastian Ghita, una de pe siteul Victorponta.ro si una de pe siteul Economica.net, parte a grupului media controlat tot de Sebastian Ghita, scrie Sorina Matei, jurnalist B1 TV.

Informatia pe care reprezentantii PSD trebuie sa o prezinte publicului de pe portalul Economica.net face referire la o declaratie a ministrului delegat pentru IMM, Florin Nicolae Jianu.

Potrivit unei investigatii Rise Project, "ministrul Florin Jianu este implicat in reteaua de spalare de bani anchetata de procurorii DIICOT in dosarul Cosma- Pavaleanu". Jurnalistii Rise Project sustin ca "tehnocratul pretinde ca lucreaza la "crearea viitorului cadru economic european" si ca lupta impotriva evaziunii fiscale, dar fima lui este urmarita penal pentru spalare de bani si evaziune intr-un caz de crima organizata in care sunt implicati oameni - cheie din PSD, principalul partid de guvernamant".
28 noi, 2014
Mirela Palada
Ionescule,schimba placa cu Basescu...Ponta
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a apreciat vineri că una dintre greşelile pe care le-a făcut în campania pentru prezidenţiale a fost faptul că a continuat războiul cu preşedintele Traian Băsescu iar acest lucru l-a 'uzat'.

'Mă întreba cineva dacă cred că am făcut greşeli în campanie. Da, categoric, da. Care dintre ele? De exemplu, faptul că am rămas în războiul cu Traian Băsescu. M-a uzat acest lucru. Domnul Iohannis nu a intrat în războaie, nu s-a certat cu nimeni, l-a ajutat acest lucru', a afirmat Ponta la DC News.
28 noi, 2014
cantautor
Mircea Goană i-a încurajat pe "PSD-diştii adevăraţi" să îşi ia partidul înapoi, partid confiscat de "frăţia banului Ghiţa-Ponta-Dragnea", din care el nu face parte. El şi-a exprimat convingerea că obstrucţionarea votului din diaspora a fost un plan deliberat a lui Ponta, deşi a fost sfătuit să facă secţii suplimentare de vot.
28 noi, 2014
Paula Aparaschivei
Comunicat:Sindicatul liber-Obedient Info
incepand de la 1.01.2015 toti care vor (mai)lucra la acest site vor primi si tichete de masa..
faina,zaharul si uleiul aferente lunii decembrie 2014,nu se mai acorda..
28 noi, 2014
Dan Slugarescu
Hamlet sau ........?
Senatoarea Cristiana Anghel (Partidul Conservator), fosta invatatoare intrata in atentia publicului dupa ce a facut greva foamei, a declarat, pentru Gandul, ca s-a facut prea mult "tam-tam" pe tema imunitatii parlamentarilor, ea sustinand ca, de fapt, nu este vorba despre imunitate, ci despre "inviolabilitate": "Ganditi-va ca senatorii nu ar avea acest statut si - prin absurd - cei din DNA ar innebuni si ar hotari ca intr-o saptamana sa aresteze 200 de parlamentari fara sa mai aiba nevoie de avizul nostru. S-ar schimba, pur si simplu, echilibrul politic doar pentru ca niste oameni vor sa faca lucrul acesta?", a declarat Cristiana Anghel pentru Gandul. De asemenea, fosta invatatoare grevista si-a exprimat nemultumirea pentru faptul ca o parte dintre senatori sunt nevoiti sa circule cu taxi-ul: "Dumneavoastra vi se pare normal sa mergem cu taxiul?" se intreaba Cristiana Anghel.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ