Antonescu: îl pun pe Băsescu premier, ca președinte, dacă ar fi propus de majoritatea parlamentară
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că îl va pune, ca preşedinte, pe Traian Băsescu premier în cazul în care acesta ar fi propus pentru funcţie de către un partid sau o alianţă care ar câştiga alegerile parlamentarele. Totuși, acesta a precizat că nu crede că se va ajunge în această situaţie.
Liderul liberal a explicat la o emisiune în ce condiţii l-ar desemna pe Traian Băsescu premier şi ce ar trebui să se întâmple pentru a se ajunge într-o astfel de situaţie.
"Un lucru simplu, că nu e deloc exclus...teoretic. Un partid care câştigă alegerile parlamentare, sau o coaliţie care câştigă alegerile parlamentare în România să vină la mine şi să-mi spună: Noi am câştigat alegerile parlamentare, domnul Traian Băsescu este candidatul nostru oficial pentru funcţia de prim-ministru. În acel moment Traian Băsescu ar fi desemnat prim-ministru al României, pentru că în acest sens am înţeles eu mereu Constituţia, chiar cea actuală, şi în orice caz în acest sens vrem să o modificăm explicit, constrângător. Desemnarea prim-ministrului nu este o operaţiune cu caracter subiectiv a preşedintelui. Preşedintele trebuie să facă doar să ia notă prin desemnarea sa de alegerea pe care au făcut-o cetăţenii", a susţinut Crin Antonescu.
El a precizat că majoritatea parlamentară aleasă de cetăţeni decide cine va fi prim-ministru, iar preşedintele oficiază "consacrarea acestei voinţe".