Antonescu: În politică, Adina Vălean nu este nevasta mea

| 01 iul, 2014

Crin Antonescu spune că nu a condiționat afilierea PNL la PPE de alegerea soției sale, Adina Vălean, în funcția de vicepreședinte al Parlamentului European.

"Oricine cunoaște cât de cât regulile, mecanismul de funcționare, principiile de funcționare, va înțelege că așa ceva nu se poate negocia. Las la o parte că în această premiză stă prostia că eu, Crin Antonescu, președintele marelui PNL din România, aveam o forță de negociere care să echilibreze masa în partea mea, în partea cealaltă erau toți marii lideri PPE și eu stăteam la masă cu ei și negociam și ziceam dom'le dacă nu o puneți pe soția mea vicepreședinte nu mai vin și sunteți pierduți. E o prostie", a declarat Crin Antonescu, joi, la DC News, după ce soția sa a fost desemnată de PPE pentru funcția de vice al PE.

Citeşte şi: Adina Vălean, aleasă în funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului European

Luni, Adina Vălean a fost aleasă în primul tur, cu 394 de voturi, în funcția de vicepreședinte al Parlamentului European.

Criticii îi reproșează lui Crin Antonescu că funcția obținută de Adina Vălean a fost parte a negocierilor dintre PNL și PPE.

"Nu face nimeni astfel de negocieri din purul motiv că te duci, și poți să fii tu Angela Merkel, în fața grupului PPE și oamenii ăia candidează, e vot secret, oamenii ăștia trebuie să convingă. De unde până unde aveam noi, niște noi veniți în PPE, atâta forță de negociere?", a mai spus Crin Antonescu.

"Adina Vălean, în politică, nu este nevasta mea. Adina Vălean, în politică, este Adina Vălean. Să nu uităm că în Parlamentul European cariera ei a început înainte ca eu să fiu președintele acestui partid, că era vicepreședintele al grupului liberal când eu nu eram președinte al acestui partid și că președinții partidelor naționale n-au niciodată un cuvânt de spus acolo în grupuri, cine să fie și cine să nu fie", a conchis liberalul.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
02 iul, 2014
Androneasca Plagiatoarea
Apreciere infantilă, stupidă. Ca şi când ar fi nevasta sezonieră a altuia (vreun coleg de la PE, probabil)

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ