Antonescu: Ipoteza ca PSD şi PNL să aibă candidaţi diferiţi la prezidenţiale ar însemna o înfrângere

| 13 noi, 2013

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, copreşedintele USL, a spus miercuri că, dacă Uniunea Social Liberală s-ar rupe şi ar fi nevoit să-l contracandideze la prezidenţiale pe liderul social-democraţilor Victor Ponta, ambii ar fi înfrânţi, "indiferent cine ar câştiga".

Întrebat despre un scenariu potrivit căruia partidele de dreapta aflate în opoziţie ar putea să-l susţină în turul al doilea al prezidenţialelor din 2014, Antonescu a răspuns că îl interesează mai puţin "ce scenariu face domnul Băsescu în legătură cu asta' şi că 'ipoteza în sine este una prea puţin probabilă".

"Eu sunt convins - şi în orice caz acţiunea mea politică se duce înspre respectarea angajamentului politic din cadrul USL şi a promisiunilor făcute faţă de cetăţeni. Dacă teoretic acest angajament nu va ţinut, că USL se va rupe - pentru că nu se poate concepe altfel o dispută la preşedinţie între mine şi Victor Ponta sau între un candidat al PNL şi unul al PSD, decât dacă USL se rupe - asta ar fi o dispută cu adevărat importantă, cu adevărat greu de estimat. Eu nu cred că există un favorit, nu cred că domnul Băsescu sau altcineva ştie ce vor vota cetăţenii, că sunt ei de dreapta, că sunt de stânga (...), asta ar fi o dispută interesantă, pentru că suntem, cred eu, doi candidaţi puternici. Acesta este joc de ipoteze (...) Pentru mine, cred şi nu numai pentru mine, şi pentru Victor Ponta - a ajunge într-o asemenea situaţie, indiferent cine ar câştiga, ar fi o înfrângere, ar fi un eşec, fiindcă noi am pariat că noi suntem capabili să facem ceva ce nu s-a făcut, adică o alianţă care să ţină până la capăt, adică să arătăm a oameni politici care ştiu să se ţină de cuvânt. Am făcut mai ales un proiect pentru această ţară pe durată mai lungă şi, dacă am ajunge într-o asemenea situaţie pe care înţeleg că o descrie domnul Băsescu cu drag, ar însemna să fim, într-un fel, învinşi amândoi", a afirmat Crin Antonescu, la TVR 1, conform Agerpres.

Liderul liberal, candidatul anunţat de USL la alegerile de anul viitor, a afirmat că nu-şi propune să perpetueze modelul paternalist, al preşedintelui autoritar.

"Sigur că există mitul tatălui, numai că şi taţii sunt, la rândul lor, diferiţi. Există părinţi mai duri, există părinţi mai blânzi, mai generoşi. Eu nu doresc să întreţin modelul paternalist şi nici modelul preşedintelui autoritar, preşedintelui care se ocupă de toate, preşedintelui director-general, pe care domnul Băsescu l-a aşezat. Eu - şi nu numai eu, noi toţi în USL - am pornit de la ideea şi continuăm pe ideea că avem nevoie de un model nou de preşedinte", a spus Antonescu.

Astfel, în viziunea expusă de Antonescu, şeful statului ar trebui să aibă cel puţin trei calităţi prin care să se deosebească de modelul fixat de Traian Băsescu, şi anume să facă eforturi maxime ca, odată ajuns în fruntea statului, să nu mai fie 'preşedintele partidului' sau al alianţei politice care l-a propulsat, ci să fie echidistant; să aibă înţelesul faptului că preşedintele este 'al tuturor' şi să aibă capacitatea de a aduna energii politice, 'de a construi fluxul de consens al naţiunii', dincolo de divergenţele de opinie.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ