Antonescu: Nu ne interesează ideile IRL despre candidaturile comune
Ideea membrilor Iniţiativei România Liberală, referitoare la listele comune pentru europarlamentare ale partidelor de centru-dreapta, sub sigla Partidului Popular European, şi a unei candidaturi comune la prezidenţiale, este un lucru "nesemnificativ" din perspectiva celor care au avansat această propunere, spune preşedintele PNL, Crin Antonescu.
"E adevărat că dânşii sunt încă din punct de vedere formal membri ai PNL, pentru că PNL spre deosebire de ce cred unii nu este degrabă doritor de excluderi (...) Aventurile pe care domnul respectiv sau alţii le pot parcurge nu ne interesează, dar sigur că din punct de vedere formal partidul va lua nişte decizii care să ne elibereze cu totul de acest subiect, dar altele sunt temele noastre", a spus Antonescu.
Liderul PNL a menţionat că subiectul afilierii PNL la Partidul Popular European (PPE) a fost discutat şi închis, deoarece PNL este membru al Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE)
Referitor la zvonurile conform cărora s-ar lansa un partid de centru-dreapta susţinut de Traian Băsescu, Crin Antonescu a declarat că "asta pare să devină o chestiune săptămânală, probabil că şi săptămâna asta trebuie să se lanseze ceva de centru-dreapta de către domnul Băsescu. Nimic mai normal".
Preşedintele Consiliului Director al Iniţiativei România Liberală (IRL), Vlad Moisescu, a spus că la europarlamentarele din 2014 formaţiunile de dreapta din România trebuie să aibă o listă comună de candidaţi, sub sigla PPE.
"În alegerile europarlamentare trebuie avută în vedere o platformă unică de dreapta, cu susţinerea PPE. PPE este singurul partid de dreapta din Parlamentul European", a declarat Moisescu, ieri, într-o conferinţă de presă.