Antonescu: Nu ştiu de ce Băsescu m-a făcut mincinos; am spus 300 de deputaţi, nu de parlamentari
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, subliniază că a făcut referire la modificarea Legii electorale astfel încât să se ajungă la 300 de deputaţi, iar situaţia senatorilor trebuie discutată, dar că aceştia nu ar trebui să fie mai mult de o sută, afirmând că nu înţelege de ce a fost făcut mincinos de preşedintele Traian Băsescu pe acest subiect.
"Nu ştiu de ce am fost făcut mincinos de către domnul Băsescu, pentru că asta am spus şi asta e: 300 de deputaţi. Nu am spus, încercând să păcălesc pe cineva, 300 de parlamentari. (...) Nu încercăm să păcălim pe nimeni. (...) Am vorbit de 300 de deputaţi şi nu este prima dată, am discutat şi primăvara anului trecut, pentru că în viziunea noastră Parlamentul bicameral va cuprinde o cameră pur politică, în sensul de azi parlamentar, care este Camera Deputaţilor, pentru care vrem vot de listă, deci vot proporţional direct, curat, cel din anii '90 şi un număr de maximum 300", a spus Antonescu, marţi, la Realitatea TV.
El a subliniat că nu doreşte să păcălească pe nimeni, pentru că nu a spus că doreşte 300 de parlamentari, ci s-a referit doar la deputaţi.
"Senatul, care va avea un alt tip de atribuţii şi un alt mod de alegere, este în viziunea noastră direct legat de problema regionalizării, senatorii fiind reprezentanţi ai regiunilor. Vom vedea, vom discuta într-o lege privitoare la alegerea Senatului şi la atribuţiile ei, dar până nu avem Constituţia cu regiunile şi cu legile de regionalizare, după aceea, - avem timp până în 2016, atunci avem alegeri -, nu putem vorbi acum despre cum va fi ales, ce vor reprezenta, ce vor face şi câţi vor fi senatori. Evident, că nu este vorba despre alte sute de senatori. (...) Sub o sută vor fi, maximum o sută, pentru că există un raport între deputaţi şi senatori. Nu ai sute şi sute", a explicat Antonescu.
El a reamintit faptul că USL a mers în alegeri cu un program electoral în care se vorbea explicit despre modificarea Constituţiei şi despre bicameralism parlamentar.
Întrebat ce se va întâmpla cu referendumul din 2009 privind Parlamentul unicameral, Antonescu a spus că nu se va putea aplica dacă o Constituţie ce prevede un Legislativ bicameral va intra în vigoare, ca urmare a unui referendum, punctând că oricum actuala Lege fundamentală prevede tot bicameralism.
Marţi seară, preşedintele Traian Băsescu a criticat intenţia USL de a organiza referendum pentru revizuirea Constituţiei odată cu alegerile europarlamentare, dar şi anunţul făcut de Crin Antonescu privind modificarea legii electorale astfel încât la Camera Deputaţilor să se revină la votul pe listă, iar numărul deputaţilor să fie de maximum 300.
"Povestea pe care vrea s-o prezinte Crin Antonescu, de data asta, şi-a luat rolul mincinosului, spunând 'facem 300 de deputaţi', uitând să spună câte sute de senatori face. Această poveste nu va putea trece de Curtea Constituţională. Deci, s-au aruncat într-o minciună publică ambii lideri ai USL-ului, o minciună care va duce la dezorientarea electoratului şi va face ca nimeni să nu mai înţeleagă nimic. Eu nu cred că un proiect de Constituţie care nu va ţine cont de referendumul din 2009 va fi acceptat de Curtea Constituţională pentru că referendumul nu este consultativ la aplicare, este consultativ pentru că trebuie pus în aplicare de o altă instituţie, în cazul nostru Parlamentul", a declarat Băsescu, la Palatul Cotroceni.