Antonescu: Parlamentul va fi for de dezbatere, nu şi de decizie

| 05 iul, 2013

Liderul PNL Crin Antonescu a precizat, vineri, că în urma observaţiilor ridicate de Comisia de la Veneţia, din proiectul de Constituţie se va scoate termenul "decizie" din sintagma care definea Parlamentul ca "for de dezbatere şi decizie".

El a spus că formula modificată reia vechea formulă din Constituţie, respectiv "organul reprezentativ suprem al poporului român" şi adăuga sintagma "forul de dezbatere şi decizie al naţiunii". Antonescu a admis că, în urma observaţiilor reprezentanţilor Comisiei de la Veneţia, se va renunţa la termenul "decizie", care nu va mai fi inserat în proiectul de Constituţie în legătură cu Parlamentul.

"O observaţie a invitaţilor noştri a fost aceea că termenul <> ar putea să nască interpretări prea largi, pentru că sunt tot felul de decizii, iar unele decizii nu sunt luate de Parlament, ceea ce e corect. În sensul acesta, deşi evident nu asta era intenţia celui care a propus acest amendament, cred că vom renunţa la termenul de <> ca să nu se poată naşte confuzii, deşi Constituţia descrie foarte clar după aceea care sunt prerogativele şi ale Parlamentului, şi ale Guvernului, şi ale preşedintelui", a spus Antonescu.

El l-a criticat, totodată, pe preşedintele Traian Băsescu pentru faptul că "strecoară voit" o confuzie despre proiectul Constituţie când afirmă că acesta ar institui Parlamentul ca putere supremă în stat, deşi a admis că se va renunţa la sintagma care defineşte Legislativul ca for de "decizie" al naţiunii.

"Există un articol şi acum în Constituţie care descrie, califică Parlamentul drept organismul reprezentativ suprem al poporului român. Am văzut din păcate că domnul Băsescu strecoară voit o confuzie afirmând că, de pildă, această Constituţie revizuită ar institui ca putere supremă Parlamentul, ceea ce este o minciună. Nimeni nu a vorbit de putere supremă. Dimpotrivă, Constituţia vorbeşte în continuare şi încearcă să vorbească mai detaliat chiar despre separaţia, echilibrul şi cooperarea loială a puterilor în stat", a spus Antonescu.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Digi 24, că în privinţa proiectului de revizuire a Constituţiei a decis "o gaşcă", iar formularea privind Parlamentul ca "putere supremă în stat" afectează conceptul de echilibru între puterile statului, chestiune care reprezintă partea cea mai reuşită din actuala Constituţie.

Secretarul Comisiei de la Veneţia, Thomas Markert, a declarat, vineri, că în ceea ce priveşte limitarea puterilor preşedintelui şi scoaterea acestuia din sfera executivă prin întărirea Parlamentului nu există din partea Comisiei "nicio obiecţie de principiu".

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ