Antonescu, probleme de autoritate?
La acest moment, contrastul dintre stabilitatea şi disciplina din tabăra social-democraţilor în raport cu nemulţumirile şi tonul arţăgos din curtea liberalilor se reflectă şi asupra guvernării.
În contextul în care numele remaniabililor cel mai frecvent vehiculate în mass-media sunt Relu Fenechiu, Eugen Nicolăescu şi Varujan Vosganian, vocile critice din PNL par a deveni tot mai critice. Lui Crin Antonescu i se reproşează că nu este capabil să abordeze cu fermitate relaţiile din interiorul USL, acolo unde PSD are un ascendent evident în raport cu PNL. Iar presiunea asupra preşedintelui liberal tinde să crească, baronii locali ai PNL fiind iritaţi de modul în care Crin Antonescu înţelege să se replieze. Liberalii au cedat deja, la iniţiativa lui Crin Antonescu, portofoliul Justiţiei şi nu există semnale că în tabăra liberală Antonescu ar putea impune disciplina în faţa nemulţumirilor exprimate din propriul partid.
La acest moment, contrastul dintre stabilitatea şi disciplina din tabăra social-democraţilor în raport cu nemulţumirile şi tonul arţăgos din curtea liberalilor se reflectă şi asupra guvernării. Astfel se explică şi mesajele recente de nemulţumire exprimate de Victor Ponta, care nu agreează ca partenerii din USL să fie concomitent şi la guvernare, şi în opoziţie.
Pentru a mai recupera ce mai poate fi recuperat din uriaşul deficit de imagine înregistrat de Crin Antonescu ca urmare a indisciplinei din partidul pe care îl conduce, liderul PNL este obligat să ia atitudine şi să renunţe la jocul dublu. Pentru că la acest moment Antonescu pare un preşedinte de partid a cărui autoritate îi este ştirbită de propriii oameni. Vocile critice la adresa guvernării deja incontrolabile şi care vin exclusiv dinspre PNL lucrează cu mult sârg la eşecul proiectului Antonescu.