Antonescu: România nu poate refuza exploatarea resurselor naturale
În actualul context economic şi politic internaţional, România nu-şi poate permite să cadă în niciuna dintre extreme, respectiv să refuze să exploateze resursele naturale pe considerentul că trebuie să le lase moştenire generaţiilor viitoare şi nici nu-şi poate bate joc de ele şi să le dea pe mai nimic, a declarat Crin Antonescu.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a subliniat că există calea de mijloc în privinţa exploatărilor gazelor de şist. "Trebuie să avem discuţii serioase cu parteneri serioşi, să calculăm riscurile şi oportunităţile. Trebuie să discutăm pe bază de studii, nu după păreri şi impresii. Trebuie puse în balanţă riscurile asumate, ce condiţii şi care sunt câştigurile de moment şi de perspectivă", a spus liderul liberal.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că problema exploatării gazelor de şist pe litoralul Mării Negre trebuie abordată cu obiectivitate, pe bază de studii temeinice care să releve riscurile şi avantajele. Liderul liberal a subliniat că nimeni nu pune la cale distrugerea litoralului.
Dacă va câştiga alegerile prezidenţiale de anul viitor şi dacă va vedea că exploatarea gazelor de şist pune în pericol sănătatea oamenilor şi a mediului, Antonescu a precizat că se va opune indiferent de compania care va realiza lucrările.