Antonescu: Sistemul electoral ar trebui schimbat din timp în timp
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, susţine că nu este de dorit să se stipuleze în Constituţie o anumită modalitate impusă alegerilor în România, însă menţionează că sistemul proporţional, pentru alegerile parlamentare, este cel mai bun.
"Eu personal cred, pe această chestiune care nu este una fundamentală, că nu este de dorit să stipulăm în Constituţie o anumită modalitate impusă alegerilor în România. Asta din experienţa mai multor ţări unde sistemul electoral a fost schimbat din timp în timp, în funcţie de evoluţiile societăţii şi anumite semnale, ceea ce nu se mai poate dacă o ai fixată, impusă prin Constituţie", a declarat Crin Antonescu.
Preşedintele liberalilor a adăugat că ceea ce s-a sperat să se obţină prin "un uninominal complicat sau un semi-uninominal" nu s-a întâmplat.
"Eu cred că trebuie să modificăm legea şi nu putem să continuăm să avem primari aleşi din primul tur şi nici preşedinţi de Consiliu Judeţean, oricât ar putea să indispună asta pe unii dintre colegii mei de partid. Trebuie să înţelegem că nu este suficient de reprezentativ'', a mai spus Antonescu.
Referitor la alegerile parlamentare, Antonescu s-a declarat convins că sistemul proporţional, în acest moment, este cel mai bun. "Dacă vorbim de alegeri parlamentare sunt convins şi eu că sistemul proporţional în acest moment este cel mai bun. Că asta trebuie impus prin Constituţie am nişte îndoieli, dar asta nu înseamnă că nu vom sta de vorbă şi cu domnul Kelemen şi cu toţi cei care au idei", a afirmat co-preşedintele USL.