Antonescu: Tăriceanu ar putea fi folosit de PSD pentru a prelua controlul PNL
În cazul în care liberalii ar obţine un rezultat slab la alegerile europarlamentare, Călin Popescu Tăriceanu ar putea fi folosit de PSD pentru a prelua controlul asupra PNL, a afirmat duminică, la Piteşti, liderul liberal Crin Antonescu.
'Domnul Ponta vorbeşte cu mult drag despre PNL. Scuzaţi comparaţia, dar vorbeşte cum vorbea în timpul războiului Radio Moscova despre România, care trebuia să fie eliberată (...). Domnul Tăriceanu stă ca Ana Pauker în bagajele comuniştilor şi dacă, într-adevăr se întâmplă ceva după alegeri cu PNL, ceva rău, vine ocupaţia sovietică, recte pesedistă, şi-l aduce pe domnul Tăriceanu, adevăratul reprezentant al năzuinţelor poporului muncitor din PNL', a afirmat Antonescu în discursul ţinut la Delegaţia Permanentă a filialei Argeş a partidului.
În opinia sa, un rezultat slab al PNL la alegerile pentru Parlamentul European 'este speranţa majoră şi grija principală a lui Victor Ponta şi a PSD-ului', obiectivul social-democraţilor fiind 'anexarea singurului adversar profund ideologic şi politic al PSD şi scoaterea din joc a singurului contracandidat la preşedinţie de care Victor Ponta se teme'.
'Vedeţi ceva în legătură cu obiectivul PSD la aceste alegeri? Vedeţi ceva în legătură cu intenţiile PSD în Parlamentul European? (...) Propaganda lor şi comunicatele lor se ocupă de PNL, încearcă să împartă tuturor cetăţenilor României, cu anticipaţie, coliva PNL şi a lui Crin Antonescu ca lider politic', a susţinut preşedintele liberalilor.
Crin Antonescu a spus că şi preşedintele Traian Băsescu are ca obiectiv slăbirea PNL, pentru a-şi putea asigura, după încheierea mandatului, poziţia de lider al opoziţiei.
'Care e ţinta lui Traian Băsescu, ce mai poate aspira să fie? Preşedinte al României nu se poate (...). Poate Traian Băsescu să susţină un candidat, are el un asemenea candidat şi are atâta credibilitate încât să propulseze un om care să bată PSD-ul şi să câştige preşedinţia României? Fireşte, nu. Ceea ce îi rămâne lui Traian Băsescu pentru a juca în continuare un rol major în România este să fie liderul opoziţiei la un preşedinte şi la un guvern socialist. Dar asta înseamnă eliminarea noastră ca partid cu adevărat puternic, eliminarea mea în calitate de candidat la preşedinţie', a afirmat Crin Antonescu.