Antonescu: Unirea cu Republica Moldova nu e ceva de comentat, dar e o aspiraţie naţională
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că ideea enunţată de şeful statului privind unirea Republicii Moldova cu România nu este de comentat, însă a precizat că este vorba despre o aspiraţie naţională de ambele părţi ale Prutului.
Liderul liberal Crin Antonescu a fost întrebat cum vede ideea enunţată de Traian Băsescu, potrivit căreia următorul obiectiv naţional ar trebui să fie unirea Republicii Moldova cu România.
"Asta, în opinia mea, este un lucru care nu poate fi nici contrazis, nici susţinut, este o ipoteză, este o propunere, este cum doriţi dumneavoastră. Pe fond, eu cred că nu avem ce să comentăm, pentru că sub o formă sau alta e clar că asta este o aspiraţie naţională, şi este de ambele părţi ale Prutului", a declarat preşedintele PNL într-o conferinţă la Bacău, conform Mediafax.
El a mai fost întrebat dacă personal susţine unirea Republicii Moldova cu România.
"Sigur că sunt pentru, problema în termeni politici, nu sufleteşti, este când, dacă şi cum şi când poţi să faci asta. Din punctul meu de vedere, şi cred că nu doar al meu, ceea ce era important acum era ca Republica Moldova să facă acest pas. Mai departe, este extrem de important ca noi, şi vorbesc de autorităţi, să facem acei paşi pragmatici, concreţi, economic, în toate celelalte planuri, pentru a sprijini integrarea Republicii Moldova în UE", a mai afirmat Antonescu.